Președintele Poloniei Andrzej Duda a ajuns în România luni seara și a făcut o primă oprire la Clubul Colectiv unde a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei de vineri noaptea.
Președintele polonez va discuta cu președintele Klaus Iohannis în pregătirea reuniunii statelor din Europa Centrală și de Est, ce va avea loc miercuri, la București.
Reuniunea va fi coprezidată de președintele Klaus Iohannis și omologul său polonez și are loc în pregătirea summit-ului NATO de la Varșovia din 2016.
În cadrul întâlnirii, cei doi vor discuta, între altele, despre rolul României în regiune, migrație și „criza în domeniul securității” din Europa Centrală și de Est și la Marea Neagră, potrivit unui comunicat de presă al președinției poloneze.
Discuțiile se vor încheia cu o declarație de presă ce va avea loc la ora 12.00, urmând a președintele Poloniei să se întâlnească în cursul zilei de marți și cu premierul Victor Ponta.
Este prima vizită a lui Andrzej Duda în România, de la preluarea mandatului în august 2015.