Iohannis s-a întors de la Roma cu vești proaste: Guvernul Grindeanu s-a ocupat de OUG 13

Publicat: 26 03. 2017, 10:23

„Se apropie cu pași repezi perioada când se negociază următorul buget și cu absorbția pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărți proaste în mână”, a declarat președintele Klaus Iohannis, întrebat ce ar trebui să facă România, în contextul în care absorbția fondurilor este 0%.

Klaus Iohannis a afirmat că va discuta cu Guvernul despre aceste lucruri, în următoarele săptămâni, afirmând că, la început, Sorin Grindeanu s-a ocupat de ordonanțele 13 și 14.

„Am de gând să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămâni următoare. nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiți, Ordonanța 13, 14 și așa mai departe. Pe urmă, au început ușor, ușor să lucreze ceva și da, am de gând să invit pe Prim-ministrul, cu cine dorește domnia sa, la o discuție pe absorbția fondurilor europene. Cred că aici, dacă vrem să contăm în 2019, când avem Președinția Consiliului Uniunii, chiar trebuie să ne facem temele mult mai bine”, a spus Klaus Iohannis.