Prima pagină » Știri » Iohannis vrea „clarificări urgente” în scandalul din DNA: „Nu este afectată anticorupția, dar pune mari semne de întrebare aliaților noștri”

Iohannis vrea „clarificări urgente” în scandalul din DNA: „Nu este afectată anticorupția, dar pune mari semne de întrebare aliaților noștri”

Iohannis vrea „clarificări urgente
Președintele Klaus Iohannis a declarat că este la curent cu evoluțiile scandalului intern din DNA, dintre Laura Codruța Kovesi și mai mulți procurori pe care aceasta îi anchetează pentru scurgerea de informații. El a declarat că vrea „clarificări urgente" în această situație, pentru că „trebuie să știm foarte exact ce e adevărat și ce nu e adevărat". Iohannis a spus că nu crede că lupta anticorupție și statul de drept sunt afectate de acest scandal, însă că „pune mari semne de întrebare partenerilor și aliaților noștri". Iohannis a mai spus că nu vede motive de a o suspenda pe Kovesi, dar că va lua o decizie, dacă i se va cere așa ceva, discutând pe concluziile instituționale care reies. „Asta cu dacă voi semna sau nu este din filmul cu dacă și cu parcă. Când vom avea o concluzie, discutăm pe ea", a spus președintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la finalul ședinței CSAT, că este la curent cu scandalul intern din DNA și că așteaptă „clarificări urgente” de la Inspecția Judiciară a CSM și de la Ministerul Justiției, pentru a știi clar ce e adevărat și ce nu din acuzațiile lansate în interiorul DNA. De asemenea Iohannis a arătat că acest scandal nu afectează lupta anticorupție și statul de drept, însă că aliații României au „mari semne de întrebare”.

Iohannis nu a exclus schimbarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, însă a refuzat să se pronunțe, spunând că așteaptă concluziile stabilite de instituțiile implicate și că, dacă i se va cere schimbarea șefei DNA de către ministrul Justiției, va discuta pe concluziile respective.

„Sincer nu cred că este afectată lupta anticorupție și ea se desfășoară la viteza ei normală, însă nu vreau să las impresia că aceste scandaluri sunt bune la ceva. Aceste scandaluri nu sunt bune, ele zguduie încrederea cetățenilor în instituțiile statului și pun mari semne de întrebare partenerilor și aliaților noștri. Vreau să am clarificări urgente și nu doar urgente, ci și pertinente. Trebuie să știm foarte exact ce e adevărat și ce nu e adevărat, indiferent dacă este un scandal creat de media sau de unii politicieni corupți, interesați în compromiterea luptei anticorupție, sau dacă chiar a fost o scăpare. Clarificarea trebuie să vina repede și să fie credibilă, altfel lumea rămâne cu anumite semne de întrerbare, care în această zonă nu ar trebui să existe”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Întrebat de la cine așteaptă aceste clarificări urgente, Iohannis a precizat că de la Inspecția Judiciară a CSM și de la ministrul Justiției.

„Am fost informat despre aceste abordări media și cred că e bine să se verifice. Din informațiile mele, se fac verificări și în interiorul DNA, CSM se ocupă de anumite aspecte și am luat act de faptul că ministrul Justiției a solicitat o inspecție pe managament atât la Parchetul General, cât și la DNA. Aceste demersuri vor clarifica toate aceste aspecte, în ceea ce privește activitatea Parchetului General și a DNA eu m-am exprimat în repetate rânduri. Eu sunt foarte mulțumit de activitatea acestor insitutuții”, a declarat Iohannis.

Întrebat dacă Laura Codruța Kovesi mai trebuie să ocupe funcția de șef al DNA și dacă o va schimba din funcție, Iohannis s-a abținut să comenteze, însă nu a exclus acest lucru, dacă „concluziile” o vor impune.

„Am auzit prea multe așa-zise interceptări, ascultări, interpretări ca să mai cred în ele. Cei îndreptuiți să verifice aceste lucruri vor face verificările de rigoare. Nu văd niciun motiv de suspendare. Aștept cu mare interes concluziile verificărilor care se fac instituțional. Dacă voi semna sau nu asta e din filmul dacă și cu parcă. Când vom avea o conluzie, discutăm pe ea”, a spus Iohannis, întrebat dacă ar demite-o pe Kovesi de la DNA.

Plenul CSM a decis marți sesizarea Inspecției Judiciare, după ce trei procurori din DNA (Doru Țuluș, Mihaela Iorga și Nicolae Marin) au făcut un memoriu în care acuză metodele folosite asupra lor de Laura Codruța Kovesi în ancheta penală privind scurgerea de informații din DNA.

Procurorul-șef al DNA dezminte însă orice tensiune în cadrul instituției pe care o conduce, afirmând că „activitatea se desfășoară normal” și că nu își va da demisia din funcție întrucât nu are motive să o facă.

De cealaltă parte, procurorii DNA Doru Țuluș și Mihaela Iorga, doi dintre cei mai vechi și titrați procurori anticorupție, au ajuns, marți dimineața, la sediul CSM, acolo unde este luată în discuție solicitarea Laurei Codruța Kovesi de revocare a celor doi. În cerere se susține că Mihaela Iorga nu a înregistrat un denunț, iar Doru Țuluș e suspectat de incompatibilitate.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, neagă cu vehemență existența unui „scandal” în interiorul DNA, acuzând, în schimb, existența unui „bruiaj mediatic care ar vrea să găsească vulnerabilități ale unei instituții de elită a Ministerului Public”. „Scandal există în jurul DNA”, a subliniat Lazăr.

În total, 10 procurori DNA ar putea părăsi parchetul anticorupție, la cererea lor sau a lui Kovesi, după scandalul declanșat de scurgerea în public a unor înregistrări ale unor ședințe în care Kovesi dădea indicații privind desfășurarea anchetelor și solicita anumite soluții, despre care DNA susține că sunt falsificate. Doru Țuluș, Mihaela Iorga și Nicolae Marin sunt procurorii care s-au opus testării cu detectorul de minciuni, pe care Kovesi ar fi dispus-o în cadrul anchetei incipiente vizând infracțiunea de folosire de informații nedestinate publicității. Procurorii consideră maniera în care Kovesi se implică în acest dosar și metodele de abordare a procurorilor suspectați, ca fiind „umilitoare”. Într-un email destinat procurorilor DNA, Kovesi îi numește pe cei vinovați „infractori”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești