Prima pagină » Știri » Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase despre tenativa de sinucidere: „Lucrurile se acumulează. Nu pot să îmi dau seama ce a produs un asemenea declic”

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase despre tenativa de sinucidere: „Lucrurile se acumulează. Nu pot să îmi dau seama ce a produs un asemenea declic”

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase despre tenativa de sinucidere:
ADRIAN NĂSTASE S-A ÎMPUȘCAT.

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase, a declarat, joi, că procurorii au ridicat colecția de arme a clientului său și a subliniat că fostul premier nu a lăsat niciun bilet de adio înainte de a se împușca, după cum s-a vehiculat.

Cazacu a mai declarat că va depune, în această după-amiază, o cerere de amânare cu trei luni a executării pedepsei.

De asemenea, sentința de ieri va fi atacată la CEDO, chiar dacă va fi doar o „problemă de imagine”, pentru că Năstase își va fi executat pedeapsa până s[ existe un verdict din partea instanței europene, a adăugat Cazacu. Indiferent de procedurile pe care avocații lui Năstase le fac, fie că este vorba despre CEDO sau organele judiciare românești, executarea pedepsei nu va fi suspendată, a notat avocatul.

Cazacu a vorbit și despre starea de spirit a Danei Năstase: „Doamna Năstase și-a revenit, a avut un moment extrem de greu, dar o să fie alături de soțul ei, care trece prin niște clipe foarte delicate”, a declarat avocatul.

„Omul acesta (Adrian Năstase, n.red.) este în proceduri judiciare de peste șapte ani. Lucrurile se acumulează, nu doar pentru el, ci pentru oricine. Am vorbit cu el la telefon și întreba în mod normal ce pași legali mai sunt, fără nicio emoție în glas. Nu pot să-mi dau seama ce a produs acest declic„, a adăugat Ion Cazacu.

Autor

Citește și