Ion Cristoiu: Cazul Băsescu, o lucrătură a Serviciilor prin intermediul CNSAS. Trebuie urgent anchetă
Ion Cristoiu reamintește că a avertizat de nenumărate ori că CNSAS va fi folosit în lupta politică, așa cum și a mai fost, cazul Mona Muscă fiind celebru. În opinia sa, cazul Băsescu este însă cu atât mai straniu cu cât fostul președinte a fost verificat până acum de cinci ori, ultima dată în 2016, când a candidat pentru Senat.
„În cazul de față nu este nici coincidență, este o lucrătură și sunt stupefiat că colegi din presă precum cei de la Antena 3, de la Dan Voiculescu, nu fac altceva decât să jubileze în loc să se întrebe, ca jurnaliști, chiar dacă Traian Băsescu este dușmanul lor, cum de a fost posibil sau e posibil în democrație o asemenea aberație. Traian Băsescu a primit cinci adeverințe că nu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, pe baza cărora el a candidat. Deci, nu era vorba de o adeverință că a plătit întreținerea la bloc. În absența acelei adeverințe, Traian Băsescu nu mai avea cariera politică și cea de președinte. Deodată, într-o operațiune de rutină, deoarece verificarea sigur este obligatorie pentru candidații la europarlamentare, se descoperă nu o hârtie, ci ditamai dosarul, care, din care rezultă că în alte dosare erau note informative. Se descoperă, nu că a fost sursă, nu că a fost ofițer sub acoperire, ci că a fost recrutat, cu toate datele de colaborator ca poliție politică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, jurnalistul.
Ion Cristoiu punctează că decizia CNSAS ridică multă semne de întrebare și dezvăluie ultima șmecherie care îi permite acestei instituții să se implice în lupta politică.
„Vă avertizez că este o constatare, potrivit legii, nu numai că a fost informator, ci și că notele sale olografe au făcut rău unor oameni. Și aici avem două etape importante: 1. Cum de un asemenea dosar, vânat de atâta timp, că Traian Băsescu a fost controversat, s-a scris și în presă, s-au adus documente, unde a fost acest dosar? Să nu-mi spună mie că s-au prelucrat acum datele în legătură cu Traian Băsescu, pentru că fiind vorba de un politic controversat, cu atâția dușmani, mai mult ca sigur, în perioada respectivă s-au răscolit toate arhivele. Să nu-mi spună mie că acum, brusc, au descoperit ei niște file, pe baza unor prelucrări că asta este ultima șmecherie a CNSAS. De ce ați dat cinci adeverințe de necolaborare înainte? Păi noi acum am prelucrat. Păi în felul acesta orice decizie a lor este nulă și atunci ar trebui să se desființeze, ce rost are? Nu poate să dea acum o adeverintă că cineva nu a fost colaborator și peste doi ani zice, stați că între timp am descoperit… Nu există așa ceva. Deci, după părerea mea acest dosar a fost la un serviciu, ori la SRI, ori la SIE, și a fost dat acum. De altfel, chiar Comunicatul CNSAS precizează că reverificarea se face atât în bazele de date proprii, cât și la foștii deținători de arhivă, SRI și SIE”, a subliniat analistul politic.
Ion Cristoiu a explicat și care este miza acestui dosar scos de CNSAS de la naftalină pe motiv că au fost descoperite informații după prelucrarea unor noi dosare.
„Repet, este practic imposibil ca documente în legătură cu o asemenea personalitate să fi fost pe undeva rătăcite și de-abia acum prelucrate. El a fost dat acum sub pretextul că abia acum au fost prelucrate. Traian Băsescu este un pericol deoarece sondajele secrete, nu astea ale PNL și USR, trage în calitate de cap de listă, partidul. Și este o modalitate de a opri această ridicare a PMP deoarece PMP ia voturi de la PNL, din zona dreptei. Și-atunci s-a contracarat”, a spus Ion Cristoiu.
Jurnalistul este de părere că ar trebui făcută urgent o anchetă care să lămurească circumstanțele în care a apărut noul dosar al lui Băsescu.
„De aia spun că jurnaliști mai mult sau mai puțin prestigioși jubilează și nu pun această întrebare: Ori până acum s-a mușamalizat, dosarul a existat undeva și atunci trebuie făcută urgent o anchetă, de presă, penală: unde era dosarul, dacă a fost la CNSAS, când a fost dat la CNSAS, pentru că se poate vedea imediat, cine le-a preluat și de ce le-a ascuns. Dacă a fost dat acuma, să vedem când a fost dat. A doua întrebare este: presupunând că aceste lucruri au existat într-adevăr, cum de ies acum la iveală? Nu există așa ceva pentru că, anul acesta, așa cum am spus CNSAS va fi folosit ca intrument de scoatere din joc și vom avea alte și alte surprize sub pretextul că ei între timp prelucrează. Nu avem până acum, și ar trebui după ce se ia o decizie de instanță, un mers al acestui dosar. Adică, în momentul în care ei au început verificările, este imposibil ca ei să fi luat pentru fiecare candidat dosarele la mână”, a explicat, pentru MEDIAFAX, jurnalistul.
În opinia sa, e greu de presupus că s-au găsit informații așa, deodată despre Traian Băsescu și este surprins de rapiditatea cu care Colegiul CNSAS a decis sesizarea Curții de Apel București.
„E clar că în cazul lui Traian Băsescu a zis
Ion Cristoiu a reamintit că în cazul fostului procuror general Augustin Lazăr, membri ai CNSAS s-au pronunțat înainte de reverificare. „În cazul lui Traian Băsescu s-a făcut reverificare de rutină și s-au descoperit lucruri care până acum nu au fost procesate. În aceste condiții, cum de în cazul lui Lazăr nu s-a făcut o reverificare, ci s-a spus că nu are? Păi de unde știa Nagâț? În primul rând Nagâț nu trebuia să iasă, ci președintele Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, și să spună că
Analistul politic este surprins că lumea nu reacționează la ceea ce se întîmplă în acest caz deoarece ascunderea dosarului presupune complicitate la ascensiunea unui politician care a condus 10 ani România.
„Acum o să vedem la Curtea de Apel. Se judecă faptul că cineva a fost colaborator al Securității ca poliție politică, adică dacă notele sale olografe au făcut rău cuiva. Că dacă notele alea sunt colegul meu e simpatic și frumos nu fac rău. Deci asta trebuie apreciat în instanță și nu este exclus ca instanța să respingă, au mai fost cazuri. Pentru că e foarte greu de apreciat dacă a făcut sau nu rău. Pentru că trebuie să vină victima și să spună în urma acestei delațiuni eu nu am obținut ceva sau m-au dat afară din facultate sau m-au împușcat sau nu i-a dat voie să plec în străinătate. Sunt uluit că nici în presă, nici în politică nu se face scandal. Dacă cineva a ascuns dosarul, dacă cineva l-a ținut deoparte, înseamnă că el a fost complice la ascensiunea unui politician care nu trebuia să urce. Și de ce acum la o verificare de rutină?”, se întreabă analistul politic.
Ion Cristoiu a mai spus că acuzațiile la adresa lui Băsescu reprezintă o temă sensibilă pentru electoratul său de dreapta și susține se va vedea în zilele următoare dacă a fost sau nu vorba despre un scenariu în acest caz.
„În cazul lui Traian Băsescu nu e vorba că-i interzice să candideze, dar electoratul său este totuși un electorat de dreapta, sensibil la această temă. Vom vedea în zilele următoare dacă e chiar un scenariu, dacă se pronunță repede instanța, până la alegeri, și după pronunțarea, să zicem în defavoarea lui Traian Băsescu, până atunci este prezumția de nevinovăție, să înceapă o campanie a ONG-urilor, a liderilor de opinie de dreapta, care să-i ceară să nu mai candideze. Depinde foarte mult în perioada următoare și de tămbălăul pe care-l fac colegii de dreapta ai dlui Traian Băsescu”, a conchis Ion Cristoiu.
Surse din CNSAS au precizat, pentru MEDIAFAX, că, în ședința de joi, membrii Colegiului au dispus trimiterea către Secția de Contencios a Curții de Apel București o acțiune pentru a fi stabilit dacă Traian Băsescu a fost sau nu colaborator al Securității.
Fostul președinte al României a declarat vineri, la Iași, referindu-se la hotărârea CNSAS de a trimite către Secția de Contencios a CAB o acțiune pentru a fi stabilit dacă a fost sau nu colaborator al Securității, că este „la a cincea adeverință”. „Sunt la a cincea adeverință. Înțeleg că… colaborare, colaborare, dar nu există un angajament. E în regulă, o să mă duc să văd dosarul după ce se termină la instanță și o să am o poziție publică legată de acesta”, a declarat fostul șef de stat.