Ion Cristoiu: Prin Bucătăreasa de Videle, PSD a fost predat la cheie Coaliției SRI-SIE
Redăm integral editorialul jurnalistului Ion Cristoiu, postat pe www.cristoiublog.ro
În două comentarii consacrate scrutinului din 26 mai 2018 (asemenea altor analiști nu iau în seamă pîrțul lui Klaus Iohannis botezat, ca să pară parfum scump, Referendum!), am atras atenția asupra marii Diversiuni constînd în raportarea scorului PSD de acum la cel obținut la europarlamentarele din 2014 și nu la parlamentarele din 2016.
Europarlamentare din 2014 au fost pentru electoratul român Europarlamentarele. Au venit la vot cei scoși din case de structurile din teritoriu ale partidelor. Miză au avut alegerile doar în cazul PNL. Printr-o ciudată atunci (azi explicabilă, după ce-am văzut retragerea la pensie a lui Crin Antonescu) a lui Crin Antonescu, PNL și-a stabilit un scor. Știa Crin Antonescu încă de pe atunci, înainte de scrutin, că trebuie să se retragă în favoarea lui Klaus Iohannis? Cred că știa. Știa chiar din februarie 2013 cînd l-a aburcat pe incolorul primar de oraș provincial în jilțul de prim vicepreședinte al partidului.
Pe 26 mai 2019 au avut loc europarlamentare identificate de electorat drept alegeri parlamentare anticipate.
Semnalam această schimbare de esență cu mult timp înainte de scrutin, după ce PNL l-a adus pe Rareș Bogdan, nu atît de cap de listă, cît mai ales de lider al PNL, în defavoarea hazliului Ludovic Orban.
Semnalam atunci, joi, 18 aprilie 2019, în comentariul chiar așa intitulat – Opțiunea strategică a PNL: Transformarea europarlamentarelor în alegeri parlamentare anticipate – că PSD ar trebui să țină cont de această schimbare și să-și asume sloganul:
Veniți la vot că ăștia vor să ne dea jos!
PSD n-a băgat de seamă această schimbare. N-a observat că pe 25 aprilie 2019, în Joia Mare, Mesajul public al lui Klaus Iohannis a transformat Referendumul într-un Referendum anti-PSD.
Aducerea lui Rareș Bogdan la PNL, declarațiile liderilor PNL și ale lui Klaus Iohannis, campaniile pe social media, hărțuirea liderilor PSD prin București și prin țară erau semnale confirmate de sondajele de opinie.
În comentariul din 18 aprilie 2019, invocam un sondaj amplu, tocmai atunci primit de mine, care spunea clar că 70% dintre intervievați considerau europarlamentarele ca importante. 60% dintre cei care le considerau importante susțineau că sunt așa pentru ca să se schimbe situația din țară.
Am invocat acest sondaj în scris și la televiziuni. Am fost privit cu surîsuri ironice. Toată presa pro-PSD se baza pe sondajele de casă ale partidului. Mai puțin de 35% PSD nu ia. La vot vor veni puțini români.
Am în față rezultatele europarlamentarelor din 26 mai 2019:
PNL – 27%, PSD – 22,53%, USR+PLUS – 22,32%, Pro România – 6,45%, PMP – 5,76%, UDMR – 5,26%.
Așadar, PSD, 23% iar Forțele anti-PSD, 67% (am trecut și UDMR printre forțele anti-PSD, deoarece Uniunea a supraviețuit electoral după ce a denunțat acordul cu PSD).
Parlamentarele din 2016 au stat și ele sub semnul confruntării PSD anti-PSD.
Scorul a fost acesta: PSD – 45%, PNL, 20%, USR, 9%, UDMR, 6%, ALDE, 5%, PMP 5%.
56% pro PSD, prin includerea UDMR de atunci între forțele ProPSD.
Spuneam mai sus, europarlamentarele au fost practic parlamentare anticipate.
Am greșit.
Europarlamentarele au fost un Referendum contra-PSD.
Rezultatul nu se traduce direct în aritmetica parlamentară. Dacă ne gîndim însă la:
Raportul zdrobitor în favoarea forțelor anti-PSD;
Saltul în prezență determinat nu de creșterea interesului pentru europarlamentare, ci de sloganul Ieșiți la vot/Să dăm PSD-ului peste bot;
Pierderea de către PSD a peste un milion de votanți în cei doi ani de Guvernare;
Tensiunea neobișnuită din campanie și din ziua votului generată de strigătul: Patria e în primejdie! PSD poate cîștiga alegerile acestea!
Concluzia e clară:
Pe 26 mai 2019 n-au fost nici europarlamentare, nici parlamentare.
A fost un Referendum cu întrebarea nepusă pe buletine:
Trebuie să plece PSD de la putere?!
În aceste condiții, încă de duminică seara, PSD trebuia să anunțe, prin Liviu Dragnea, retragerea de la Guvernare.
Atît pentru că un partid nu mai poate guverna împotriva unei țări, cît și pentru că rezultatul scrutinului își are cauza în slăbiciuni uriașe ale PSD.
Pentru ca PSD să-și revină trebuie să treacă în Opoziție.
Și aici, în Opoziție, să purceadă la o reformă profundă a partidului, amînată de ani întregi pe fondul slăbiciunilor manifestate de partidele de dreapta.
Scrutinul de duminică a arătat că PSD e un uriaș cu picioare de lut.
La prima confruntare cu o prezență însemnată, e spulberat.
Plecare de la Guvernare era consecința logică a unei percepții.
Ea trebuia urmată de o analiză nemiloasă a cauzelor, a eșecului.
Ce face însă PSD?
În locul unei analize, CExN optează pentru cîteva soluții aiuritoare:
Predarea puterii totale Vioricăi Dăncilă, Bucătăreasa de la Videle.
Viorica Dăncilă a fost depășită de funcția de premier.
Ar fi fost depășită și dacă ar fi primit funcția de secretară cu cafelele a premierului.
Să-i dai și povara PSD, a unui Partid în degringoladă, presupune o uriașă iresponsabilitate.
De ceva timp Viorica Dăncilă nu-și aparține.
Recrutată de Sistem prin exploatarea slăbiciunii numită Complexe (sînteți deșteaptă, sînteți bella, vă stă bine cu noua coafură, aveți picioare de gazelă), ea știa de condamnarea lui Liviu Dragnea și, în consecință, îndrumată de ofițerul de caz, s-a distanțat nu numai de Liviu Dragnea, dar și de politica PSD de doi ani în domeniul Justiției.
Primele măsuri impuse de Viorica Dăncilă după executarea lui Dragnea au constat, toate, în Predarea PSD Coaliției SRI – SIE.
Cele două Servicii dușmane de moarte s-au coalizat ca și în 2015, după Diversiunea Colectiv, și au pus din nou mîna pe putere.
De data asta nu prin intermediul Guvernului tehnocrat, ci prin intermediul Guvernului PSD.
Unul dintre semne a constat în desemnarea lui Marcel Ciolacu drept candidat la președinția Camerei.
Cînd spui Ciolacu, spui SIE.
Față de Justiție PSD-ul Bucătăresei de la Videle se întrece cu USR în privința slugărniciei.
Schimbarea la față de Sistem e vizibilă și în aducerea în partid a Puciștilor. Aceștia, în frunte cu Gabriela Firea și Paul Stănescu, l-au atacat pe Liviu Dragnea pe motiv că PSD s-a ocupat prea mult de justiție.
Nici Puciștii nu erau de capul lor.
Au fost aduși acum în PSD pentru a întări Divizia SRI-SIE (cele două instituții dușmane și-au dat mîna împotriva PSD) din conducerea PSD.
De ce au acceptat baronii PSD predarea Puterii în mîinile Bucătăresei de la Videle?
Pentru că o consideră suficient de proastă, pentru că sub pretextul interimatului, să conducă ei partidul.
De ce au acceptat predarea în mîinile Sistemului?
Din iluzia nutrită și de Liviu Dragnea.
Dacă fac frumos pe lîngă Cracul Binomului, vor putea fura mai departe fără a fi atinși de Binom nici măcar cu o adiere.
Nu întîmplător, cei mai cu gură mare împotriva lui Liviu Dragnea căzutul au fost baroni locali corupți pe față precum Robert Negoiță.
Cauzele dezastrului suferit de PSD sunt multe și complexe.
Mă voi mulțumi aici să evidențiez doar una:
În comentariul din 18 aprilie 2019 semnalam că sondajul național evidența drept principal reproș adus PSD:
Promovarea incompetenților.
Furia cu care tinerii au venit la vot pentru a da una peste bot PSD își are explicația în incredibilul protocol al incompetenților promovați de Liviu Dragnea în funcții guvernamentale.
Locul întîi între acești incompenteți îl ocupă Viorica Dăncilă.
În discuțiile mele cu PSD-iștii, ori de cîte ori a venit vorba de Viorica Dăncilă, am simțit imediat jena de a fi PSD-ist cu un asemenea premier.
Nici un alt promovat de Liviu Dragnea n-a făcut mai mult rău PSD decît Viorica Dăncilă.
Postul de premier în postdecembrism a fost totdeauna unul de mare vizibilitate.
Nicicînd după 1990, la Palatul Victoria n-a fost un premier despre care putem spune că ar putea fi orice:
Bucătăreasă, mămăică, împletitoare de ciorapi de lînă, bonă la nepoței, tăietoare de bilete la intrarea în băile publice, chelăreasă, numai premier nu.
Dacă liderii PSD ar fi făcut o minimă analiză a eșecului, ar fi impus retragerea PSD de la Guvernare.
Din trei motive cel puțin:
Nu se poate guverna o țară care tocmai a votat plecarea ta de la Putere.
Rămînerea la Guvernare are drept condiție predarea PSD Coaliției SRI- SIE.
Cu Viorica Dăncilă premier, PSD riscă să devină din partid urît, partid ridicol.
Și în România bășcăliei, nimic nu omoară mai mult decît ridicolul.
N.B. Aceeași Coaliție SRI – SIE au pus la cale și scenariul cu forțarea demisiei lui Traian Băsescu. CNSAS a trimis la Curtea de Apel dosarul Traian Băsescu abia acum, după ce PMP a adus PPE votanți în Parlamentul European. După ce Maurul și-a făcut datoria, trebuie forțat să demisioneze din postul de europarlamentar.