Ion Iliescu împlinește, marți, 85 de ani
Surse din anturajul fostului președinte au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că Ion Iliescu nu va avea niciun fel de activitate publică în prima parte a zilei de marți, pe care o va petrece acasă, în compania soției sale, Nina Iliescu.
Sursele citate au menționat că Ion Iliescu va participa, în cursul serii, la un concert privat, unde se va cânta muzică clasică, dar nu numai, oferit în cinstea sa de către membrii Clubului de la București, fundație al cărei membru fondator este.
Președintele PSD, Victor Ponta, i-a urat, luni, „La mulți ani!” președintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu, în numele BPN, cu o zi în avans, transmițându-i mulțumiri pentru tot ce a făcut și exprimându-și speranța ca și social-democrații să ajungă la vârsta acestuia.
„Și, deși cu o zi mai devreme, dar vreau în numele dumneavostră – o să-i spun și personal mâine – să-i spun «La mulți ani!» domnului Ion Iliescu, să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și să ne dorim să ajungem și noi la vârsta domniei sale – măcar o parte dintre noi – și sper sincer ca luna martie să fie într-adevăr cu primăvară, că iarnă a fost destulă”, a spus Ponta, în debutul ședinței BPN a PSD, la care presa a avut acces.
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu a fost prezent, luni, la ședința BPN, absența sa de la ședințele formațiunii devenind, în ultima perioadă, de notorietate.
Anul trecut, la împlinirea vârstei de 84 de ani, fostul șef de stat nu a avut program public.
Iliescu nu a participat la concertul de muzică clasică organizat în 2 martie pentru sărbătorirea sa, apropiați ai președintelui de onoare al PSD afirmând că acesta și-a petrecut seara acasă, împreună cu familia. Membrii Clubului de la București, organizație prezidată de către fostul șef de stat, au organizat în 2014, cu o zi în avans, la Ateneu, un concert de muzică clasică în interpretarea Orchesterei Naționale de Tineret. La eveniment au participat membri ai PSD, admiratori ai fostului președinte, dar și fostul șef de stat Emil Constantinescu.
Și în 2012 a fost organizat un concert la Ateneu cu ocazia zilei de naștere a lui Ion Iliescu. El a fost felicitat, la finalul concertului dat în onoarea sa, de către invitații săi, aceștia ciocnind o cupă cu șampanie cu fostul șef al statului la împlinirea de către acesta a vârstei de 82 de ani.
În 2013, președintele de onoare al PSD și-a petrecut ziua de naștere acasă, alături de soția sa, Nina, iar seara a mers la Ateneu, unde s-a lansat o carte despre el.