Revoluția produsă în România în anul 1989 a fost o „manifestare a demnității naționale” produsă pe fondul unei stări generale de nemulțumire, afirmă fostul președinte Ion Iliescu într-un interviu acordat agenției Tass, în care pledează pentru normalizarea relațiilor cu Rusia și pentru reformarea UE.
Reporter Tass: Domnule Iliescu, în decembrie 1989, probabil v-ați imaginat o nouă Românie. Au trecut trei decenii, acum este noua Românie. V-au fost îndeplinite așteptările?
„Sigur că tot ce am făcut începând din 22 decembrie 1989 a fost pentru noua Românie. Da, sistemul socialist era în criză. (…) România s-a schimbat în aceste trei decenii, iar, la modul general, aș numi pozitiv rezultatul, deși nu pot fi ignorate aspectele negative ale schimbărilor. Eu am promovat un model economic mixt – o economie socială de piață. Viața a decis altfel. După 1996, consensul intern în România a fost distrus, iar accelerarea privatizărilor a început aproape în schimbul a nimic. Acesta este un proces din cauza căruia în Rusia rămân amintiri neplăcute. Terapia de șoc, de care nu a scăpat nicio țară din Europa de Est, a fost un real dezastru”, afirmă Ion Iliescu, notând că, după revoluție, România a obținut „democrație și garantarea libertății de exprimare”.
„În schimbul unei taxe și a anumitor condiții, au deschis piața europeană occidentală spre estul Europei. Din nefericire, acum UE înseamnă doar o piață de desfacere, o zonă de liber-schimb, în care aspectele sociale sunt marginalizate, iar inegalitățile se amplifică. Prin urmare, UE trebuie să revină la bazele inițiale, de data aceasta inclusiv cu Europa de Est, ținând cont de specificitățile acestei zone – criza de identitate și moștenirea comunistă. Procesul de transformare a României este departe de a se fi încheiat, iar conținutul viitoarelor schimbări depinde de noile generații”, precizează Ion Iliescu.
Reporter Tass: În contextul orientării prooccidentale a României, ați pledat mereu pentru relații normale cu Rusia. Însă evenimentele au trasat o altă direcție. Cum evaluați actuala stare a relațiilor bilaterale cum ar trebui să fie normalizate aceste relații?
Ion Iliescu: „În prezent, relațiile dintre România și Rusia nu pot fi numite normale ori satisfăcătoare din niciun punct de vedere. Eu vreau să spun că viața lângă un imperiu nu este niciodată convenabilă pentru țări precum România, astfel că nu sunt foarte plăcute toate amintirile istorice. Dar cea mai mare eroare ar fi să absolutizăm aceste amintiri neplăcute și să nu găsim nimic bun în trecut. În esență, acest lucru ar însemna o blocare a oricăror încercări de normalizare a relațiilor. (…) În esență, relațiile sunt bune când vrem să fie bune. Până acum, în România nu este nevoie să existe relații bune cu Rusia. În Ungaria, da, în Polonia, da, în Cehia, da, în Slovacia, da. Chiar și în țările baltice. Și, apropo, cred că aceste țări pot avea mult mai multe motive de nemulțumire la adresa Rusiei, dat fiind trecutul comun. Dar, dat fiind că este nevoie de relații normale, nu au mai folosit istoria ca instrument de blocaj. Și nu cred că aceste țări au devenit ca efect membre mai puțin responsabile ale NATO și UE. Doar că politica externă a României trece acum printr-un moment prost, îi lipsesc perspectivele și imaginația. Sper că politicienii români vor înțelege că normalizarea relațiilor cu Rusia va extinde, în afară de schimburile comerciale și culturale, capacitatea României de a participa la soluționarea problemelor din țările vecine, inclusiv din Moldova și Ucraina, unde, în mod natural, are interese”.
Reporter Tass: În România, polemica referitoare la evenimentele din decembrie 1989 nu se încheie; după 30 de ani, încă se cere „adevărul despre revoluție”. În plus, aceste dispute au migrat acum din paginile ziarelor spre instanțe judiciare. Dumneavoastră și unii dintre asociații dv. sunteți acuzați de „crime împotriva umanității”. Cum evaluați această abordare asupra istoriei? Credeți că aceste acuzații sunt politice?
Ion Iliescu: „Adevărul despre revoluție este simplu și îl știe toată lumea: măsurile dure de austeritate din anii 1980 au condus la o stare accentuată de nemulțumire în societate, care s-a transformat într-o revoltă violentă în decembrie 1989 și a devenit revoluție. Adevărul despre revoluție include și incapacitatea societății din România de a crea o alternativă politică și civică, așa cum s-a întâmplat în Polonia, în Ungaria și Cehoslovacia, situații care au asigurat o tranziție pașnică spre democrație”.
„Așa-numitul dosar al revoluției sunt o serie de acțiuni absurde care nu demonstrează nimic, dar care pot fi folosite pentru scopuri politice de uz intern. Ideea de crime împotriva umanității, de care sunt acuzat, este invenția unui român (…)”.
„Principalele probleme din România – economia rămasă în urmă, sărăcia, polarizarea socială – nu pot fi rezolvate prin acuzații fantasmagorice și dosare fabricate. Revoluția din România a fost o manifestare a demnității naționale. Oamenii au vrut libertate, democrație și respectarea muncii, iar acum vor aceleași lucruri. Însă unii oameni uită cum s-a produs explozia socială din 1989, iar acum merg pe calea creată de politicienii vinovați de suferința poporului. Nu este corect. Negarea istoriei, manipularea acesteia ne vor duce acolo, dacă nu suntem atenți și nu abordăm lucrurile cu responsabilitate”.