Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, luni, la Marius Tucă Show că 30% din populaţie, respectiv 4 – 5 milioane de români, s-au imunizat deja și consideră că în țara noastră s-a manifestat o formă ușoară a coronavirusului.
Până acum, cel puţin 30% din populaţie, respectiv 4-5 milioane de români, s-au imunizat deja faţă de coronavirus, consideră medicul Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor,scrie Mediafax.
„Am o reţinere cu privire la date. Raportările sunt diferite. După părerea mea cred că în momentul de faţă cel puţin 30% din populaţie s-a imunizat. 4-5 milioane sunt imunizate deja”, a declarat Astărăstoae, luni seară, la Marius Tucă Show.
Acesta a mai spus că nu crede că virusul va suferi mutaţii, însă nu e o variantă pe care o exclude.
Legat de o eventuală mutaţie, Astărăstoae crede că „trebuia să apară până prezent. Suntem la mijlocul pandemiei. Dar nu putem garanta.”
În opinia sa, în România s-au manifestat forme uşoare ale virusului.