IPS Teodosie: Toţi cei care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice. Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat, vineri, în timpul unei slujbe oficiate la biserica construită ilegal în municipiul Constanța și care ar trebui demolată conform unei hotărâri a instanței, că toţi cei care au dărâmat biserici au murit „în chinuri groaznice”, și că „mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta”.
Arhipiscopul Tomisului a slujit, vineri dimineaţă, la biserica „Izvorul Tămăduirii”, din zona Macul Roșu, municipiul Constanţa, despre care o instanţă a decis că a fost ridicată ilegal şi că trebuie demolată.
„După o hotărâre judecătorească fără discernământ cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a transmis credincioşilor Arhiepiscopul Tomisului.
El a susţinut că biserica nu va fi dărâmată şi că de acum în lăcașul de cult vor sta în permanență credincioşi şi preoţi pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
„Iată, înaintaşii domnului primar au fost marii Brătieni, care au apărat Biserica. Ce urmaş este domnul Vergil care vrea să se dărâme biserica? Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma, aici vom sta. Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei. Nici Poliţia nu poate să strice lucrul lui Dumnezeu. Să se teamă toţi cei ce cred că Dumnezeu este slab sau nu există, Dumnezeu este Atotputernic şi vă aşteaptă pe toţi la căinţă. Întoarceţi-vă cei lepădaţi, veniţi la Dumnezeu, că vă iartă”, a afirmat acesta, potrivit ziare.com.
IPS Teodosie: Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta
De asemenea, el a adăugat că speră să îi vină credinţa primarului Constanţei, Vergil Chiţac, și că mai degrabă moare el decât această biserică.
„Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta. Rog pe bunul Dumnezeu să dea tututor gândul cel bun şi îl rog cu milă şi cu dragoste pe bunul Dumnezeu pentru domnul Vergil, pentru ceilalţi din Consiliul Local, pentru toţi sfătuitorii care nu îi vor binele, ce îl sfătuiesc să fie satrap şi crud. Orice credincios trebuie să se roage. Apelez şi la primul ministru, un om credincios, să-i ceară socoteală, că primul ministru este un general şi un om credincios, i-am scris şi un mesaj să fie general şi al lui Hristos, nu numai general aici peste oameni, să fie general în sensul bun al cuvântului, să aducă generozitatea pentru creştini, să aibă lăcaşuri sfinte”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Instanţa a decis, în decembrie 2021, demolarea unei biserici din municipiul Constanţa, care a fost ridicată fără autorizaţie, iar potrivit deciziei, rămase definitive, Primăria Constanţa trebuia să demoleze acea construcţie în termen de 90 de zile. Termenul iniţial era 14 martie, dar a mai fost prelungit câteva luni.