Iranul este de acord să reia negocierile legate de dosarul nuclear la Viena, în noiembrie
Iranul este gata să reia negocierile privind programul său nuclear la Viena în noiembrie, a anunţat miercuri ministrul adjunct care răspunde de acest dosar, Ali Bagheri, la finalul unei întâlniri de la Bruxelles cu negociatorul european Enrique Mora, relatează CNN.
„Am avut o conversaţie serioasă şi constructivă cu Enrique Mora privind elementele esenţiale ale unei negocieri reuşite. Am convenit să începem negocierile înainte de sfâşitul lunii noiembrie. Data exactă va fi anunţată săptămâna viitoare”, a declarat el într-un mesaj postat pe Twitter.
„Nu există nimic de anunţat pentru moment din partea noastră”, a declarat o sursă europeană după întâlnire.
UE îi presează pe iranieni să reia negocierile pentru a salva acest acord menit să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară. Ele au fost suspendate după alegerea, în iunie, a unui nou preşedinte iranian.
„Convorbirile trebuie să se deruleze la Viena”
„Convorbirile trebuie să se deruleze la Viena”, insistă europenii.
Iranienii au cerut să se întâlnească cu Enrique Mora pentru „a discuta chestiuni rămase în suspensie„ după vizita negociatorului european pe 14 octombrie la Teheran.
„Ei vor clarificări asupra textului care este pe masă la Viena şi contacte bilaterale cu anumite ţări semnatare”, a declarat săptămâna trecută un responsabil european.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, coordonator al negocierilor asupra acordului nuclear încheiat în 2015 cu Iranul (cunoscut sub acronimul englez JCPOA), trebuie să se consulte cu alţi semnatari şi cu SUA, gata să revină în acest acord denunţat în 2018 de Donald Trump, înainte de a stabili o dată pentru reluarea negocierilor la Viena, potrivit Agerpres.
Anunţurile iraniene au fost considerate din acest motiv „premature”, mai notează CNN.
Acordul încheiat între Iran, de o parte, şi SUA, Regatul Unit, China, Rusia, Franţa şi Germania de cealaltă, oferă Teheranului o ridicare a unei părţi a sancţiunilor internaţionale care îi sufocă economia, în schimbul unei reduceri drastice a programului său nuclear, plasat sub controlul strict al ONU.