Iresponsabilitate fără margini: Un ieșean a condus 47 de kilometri băut, fără permis și cu copilul de 11 ani în dreapta sa
Este al doilea caz în 24 de ore când polițiștii emit mandate de 24 de ore pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Un bărbat de 37 de ani din Iași a fost reținut după ce a condus, în noaptea de marți spre miercuri, aproape 50 de kilometri băut și fără permis. Acesta a plecat de acasă, din localitatea ieșeană Târgu Frumos, aflată la 47 de km de Iași, cu băiatul său de 11 ani în dreapta. Când a intrat în Iași, s-a întâlnit cu un echipaj de Poliție care l-a tras pe dreapta. Pentru că mirosea a alcool, a fost pus să sufle în alcoolest, iar rezultatul a fost de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că un bărbat de 37 ani, din orașul Târgu Frumos, ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iași, iar în urma deplasării la fața locului, polițiștii au constat faptul că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care acesta a fost testat cu aparatul alcooltest. (…) Totodată, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date, fiind constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul”, a declarat Ilinca Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Polițiștii au emis un mandat de reținere de 24 de ore pe numele său și urmează a fi dus la audieri la parchet.
Un alt tănăr de 26 de ani a fost și el reținut după ce s-a urcat la volan beat, deși nu avea permis, iar mașina pe care o conducea nu era înmatriculată. Acesta a fost prins de polițiști după ce a a ieșit cu mașina de pe șosea.
„Un tânăr de 26 de ani, din comuna Șipote, ar fi condus un autoturism, pe raza comunei Șipote, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul ieșind în afara carosabilului, fără a suferi vătămări corporale. (…) Totodată, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date, fiind constat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul condus de acesta ce avea numere de înregistrare provizorii, avea autorizația provizorie cu temenul de valabilitate expirat”, a declarat Ilinca Ciobanu.
Pe lângă asta, bărbatul avea și o alcoolemie de 1.11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Miercuri urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.