Irinel Popescu: 2013, anul României la transplant. Rata de donare depinde de acceptul familiei

Publicat: 26 05. 2013, 11:54
Actualizat: 01 06. 2015, 17:07

„Pentru prima dată, în 2013, simțim în mod direct că programul poate să funcționeze la parametri apropiați de necesitățile patologiei din România. Ceea ce îi lipsea, până acum, era un număr adecvat de donatori. Am analizat de câteva ori, aceste probleme și am văzut că, acum, consimțământul familiei vine pe locul doi ca problemă, întrucât poate fi considerat satisfăcător, este peste media europeană. Punctul nevralgic a fost modul în care era organizat sistemul de sănătate și colaborarea cu secțiile de terapie intensivă din care provin donatorii. Nu lipsa de personal a fost problema, am făcut și trei transplanturi într-o zi”, a mai spus șeful Clinicii de chirurgie și transplant hepatic Fundeni.

În același context, prof. Irinel Popescu a precizat că anul trecut au fost făcute 75 de operații de transplant hepatic, o parte dintre ele cu donatori în viață, iar 60-62 cu donatori în moarte cerebrală, cifre care anul acesta au fost depășite deja în doar câteva luni.

Potrivit lui Popescu, anul acesta, numărul donatorilor a crescut din februarie, după ce în prima lună a anului au fost doar doi.

Dacă s-ar menține această tendință, a mai spus el, numărul transplanturilor de ficat, spre exemplu, ar putea ajunge la 600 pe an de la donatori în moarte cerebrală și chiar ar putea atinge 1.000, adăugând și donatorii în viață, ceea ce ar plasa România pe unul dintre primele locuri din lume, din acest punct de vedere.

Irinel Popescu a explicat că oricine ar vrea să se declare donator de organe din timpul vieții ar fi bine să discute cu rudele acest subiect.

„Este foarte bine ca orice persoană care ar vrea să devină donatoare de organe să discute în familie subiectul. Rata de donare depinde de consimțământul familiei, de acceptul familiei”, a subliniat Popescu.

Întrebat dacă are încredere că trendul crescător al numărului de donatori se va menține, șeful Clinicii de chirurgie și transplant hepatic Fundeni a spus că suportul presei este foarte important, amintind că primele intervenții de transplant hepatic din România au fost prezentate în mass-media caz cu caz, ceea ce „a contat foarte mult”.