IRONII. Mircea Badea, despre scrisoarea Oanei Pellea către Iohannis: „E pe sistemul «băi, preşedinte, fă şi tu ceva». Se scorojesc pereţii de atâta emoţie“
Realizatorul emisiunii „În gura presei”, a ironizat-o pe actrița Oana Pellea după ce aceasta i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui, cerându-i să se implice în probleme activității culturale și să găseasă soluții pentru ca actorii să poată performa.
Mircea Badea a ironizat-o pe actriță pentru că a transmis o scrisoare de ajutor, fără să ofere soluții concrete: Nu-i dă nicio sugestie, totuşi, e pe sistemul «fă şi tu ceva», a comentat Mircea Badea.
„Se scorojesc pereţii de atâta emoţie, mă rog, eu aş fi zis plictiseală (…). Trebuia să pună pe cineva să-i scrie o scrisoare, Oana Pellea îi spune lui Iohannis tot ce «ştie deja». N-aş fi zis că Iohannis ştie atât de multe lucruri (…). Scrisoarea asta n-are niciun pic de umor, gâlgâie de inteligenţă, dar umor… Dar faptul că e totuşi doamna Pellea, care-i scrie preşedintelui ei şi preşedintelui lor, căci într-adevăr, artiştii din România sunt, fără să generalizez, dar în marea lor majoritate sunt fani Werner, şi i-am văzut şi în Piaţa Victoriei protestând de atâtea ori, fiind nişte conştiinţe treze ale abuzurilor teribile… În fine, e normal aşadar să se uite la preşedintele lor şi să-i ceară soluţii. Băi, preşedinte, fă şi tu ceva! Nu-i dă nicio sugestie, totuşi, e pe sistemul «fă şi tu ceva». Nu-i spune şi ce ar trebui să facă concret, A, B, C, ea revendicându-se a fi un om de cultură… Dar ce?! «Ştiţi la fel de bine ca noi» ce trebuie făcut. Bravo, mult succes, o susţin pe doamna Pellea şi chiar cred că preşedintele Iohannis, după ce-i va trece emoţia lecturării acestei scrisori, va face ceva…“, a spus Mircea Badea în emisiunea de la Antena 3.
Scrisoarea Oanei Pellea
În contextul în care artiștii au rămas fără scenă în pandemie, Oana Pellea i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, căruia îi cere să regândească domeniul artistic.
„Scrisoare deschisă către Președintele României, Klaus Iohannis
Domnule Președinte,
Vă scriu din postura unui om care activează în domeniul cultural și înțelge impasul prin care trece nu doar țara, dar și cultura din România. Vă scriu din postura unui om care înțelege impasul artiștilor, al oamenilor de cultură și pentru a vă reaminti că existăm. Știu, nu ați uitat. Ne-ați arătat cât apreciați cultura și știți sigur că aceasta nu trebuie ignorată, cu atât mai mult într-o perioadă în care poate deveni o sursă de speranță.
Știți la fel de bine ca și noi câți oameni, în această perioadă, s-au hrănit cu cultură sau și-au luat speranța din cultură. Știți la fel de bine ca și noi câți oameni au citit cărți, au privit filme, au ascultat muzică sau teatru radiofonic pentru a diminua efectele acestei pandemii, pentru a găsi bucurie în artă. Știți la fel de bine ca și noi câți oameni au găsit bucurie în artă și la cât de greu e să găsești bucurie în orice în vremuri de criză. Știți ca și noi că actul cultural este un act de educație.
Vă scriu ca să ne susțineți. Nu ne dorim să ne întrețineți, dar vă rugăm să găsiți soluții de o manieră în care toți artiștii să poată performa. Să poată performa în folosul oamenilor, dar și pentru a se putea întreține, pentru că însăși existența noastră ca artiști e pusă sub semnul întrebării.
Știți la fel de bine ca și noi, domnule președinte, că arta, înainte de toate, înainte de a fi creație, este emoție, este hrană pentru spirit. Arta este emoție pozitivă. Știți la fel de bine ca și noi câți oameni au plâns de bucurie în contact cu arta și vă adresez rugămintea de a ne susține în demersul nostru de a aduce lacrimile de bucurie în ochii tuturor oamenilor, într-un moment în care toți ne obișnuim, din păcate, să plângem de tristețe sau de deznădejde.
Vă rog să ne susțineți în a salva arta și cultura din România. Avem nevoie de măsuri foarte clare, concepute de oameni care au competență în domeniul cultural, oameni care înțeleg natura artistică și valoarea ei. Avem nevoie de legi clare care să susțină actul cultural. Avem nevoie de o regândire a întregului domeniu artistic. Avem nevoie să reamintim cât mai multor oameni că însăși cultura e o prioritate și nu un domeniu lăsat pe ultimul plan.
Vă scriu, pentru că înțeleg gravitatea situației pe care o traversăm noi ca popor, dar sper, cu ajutorul dumneavoasră, ca domeniul cultural să nu rămână ultimul la care se gândește statul. Asta ar fi în detrimentul tuturor. Vă mulțumesc că ne ascultați și, indiferent de răspunsul dumneavoastră, vă doresc să vă văd cât mai repede prezent la orice spectacol la care să ne bucurăm împreună, pentru că mai ales noi, românii, putem să vedem comedia în orice dramă, pentru că hazul de necaz e genetic la noi.
Domnul Președinte, susțineți artiștii, susțineți toți oamenii din domeniul cultural, ca să se bucure toată lumea, ca să râdă toată lumea, pentru că, indiferent de pandemie, noi, românii, știm un lucru: Cine râde la urmă, o face pentru că are umor. Iar umorul e un semn de inteligență.
Vă mulțumesc,
Oana Pellea