Israel, atac preventiv în Liban, după moartea lui Fuad Shukr. A fost declarată situație de urgență pentru 48 de ore pe teritoriul israelian
Israel a lansat un atac preventiv asupra Hezbollah, în Liban, după moartea comandantului militar Fuad Shukr. Pentru următoarele 48 de ore, autoritățile au declarat situație de urgență pe teritoriul israelian, iar Aeroportul din Tel Aviv a fost închis temporar.
Update, ora 08:20 | Situația este monitorizată de Casa Albă. Sean Savett, purtătorul de cuvânt al Consilului Național de Securitate al SUA, a comunicat că președintele Joe Biden „monitorizează îndeaproape” situația din Israel și Liban. În spațiul public circulă un videoclip în care o dronă lansată de Hezbollah lovește o autostradă în Israel. Gruparea susține că au fost lansate 320 de rachete și drone spre nordul Israelului.
„El (n.r. președintele Joe Biden) a rămas angajat cu echipa sa de securitate naţională pe tot parcursul serii. La indicaţiile sale, înalţi oficiali americani au comunicat în permanenţă cu omologii lor israelieni. Vom continua să sprijinim dreptul Israelului de a se apăra şi vom continua să lucrăm pentru stabilitatea regională”, a precizat Sean Savett.
Israel a intentat un nou atac, duminică dimineața, 25 august 2024, în Liban, asupra Hezbollah. Gruparea care sprijină Hamas și care este susținută de Iran și-a anunțat răspunsul pentru moartea lui Fuad Shukr, comandant militar al grupării teroriste. La data de 31 iulie, gruparea Hezbollah confirmase decesul comandantului militar superior, în urma unui atac aerian din partea Israeului.
Mai multe drone explozive au fost lansate de Hezbollah asupra Israeului, ca răspuns al atacului preventiv în Liban. Siturile militare sunt vizate. Peste 100 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului. În urmă cu jumătate de oră, sirenele au pornit în comunitățile Sassa și Hurfeish, arată The Times of Israel.
Vezi și Noi CONFRUNTĂRI armate între Israel și Hezbollah. Bază militară israeliană, atacată cu rachete
Israel, atac preventiv în Liban
O sursă guvernamentală a susținut, pentru Canalul 12, că Israel „nu este interesată să pornească un război” în Liban.
„Acesta nu este un atac care vizează declanșarea unui război, ci mai degrabă înlăturarea unei amenințări serioase la adresa milioanelor de cetățeni israelieni. Continuarea escaladării depinde de acțiunile Hezbollah”, a susținut sursa guvernamentală.
Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al IDF – Forțelor de Apărare Israeliene, a declarat că Hezbollah se „pregătește să lanseze rachete” către Israel.
„Cu puţin timp în urmă, IDF a descoperit că organizaţia teroristă Hezbollah se pregătea să lanseze rachete către teritoriul israelian. Într-un act de autoapărare, pentru a înlătura aceste ameninţări, IDF loveşte ţinte teroriste din Liban, de unde Hezbollah plănuia să îşi lanseze atacurile asupra civililor israelieni”, a declarat Daniel Habari pe platforma X.
Autoritatea Aeroporturilor din Israel a precizat că Aeroportul Tel Aviv a fost închis temporar. Pe teritoriul israelian a fost declarată stare de urgență pentru următoarele 48 de ore. Cabinetul de securitate a fost convocat pentru duminică, ora 07:00, potrivit Biroului Premierului Benjamin Netanyahu.
„Din cauza situaţiei de securitate, plecările din această dimineaţă de la Tel Aviv vor fi întârziate şi nu vor decola în următoarele câteva ore. Zborurile în drum spre Israel vor fi îndrumate să aterizeze pe aeroporturi alternative din regiune”, a declarat Autoritatea Aeroporturilor din Israel.
Pe platforma X a fost încărcat un videoclip în care apar lansate mai multe rachete interceptoare pentru a contracara atacul din Liban.
Sursă foto: capturi video platforma X