Istoricul Marius Oprea cere restaurarea Monarhiei în România: Dosar penal împotriva Republicii

În 22 iunie 2016, prin Decizia Civilă cu numărul 2584 a Tribunalului București, a luat ființă Mișcarea pentru Regat și Coroană, ca asociație constituită de Marilena Rotaru (președinte), Marius Oprea (vicepreședinte) și Antonie Popescu (secretar general). Trecuseră mai bine de 12 ani, de cînd mă reîntîlneam cu aceeași sală de judecată în care m-am aflat la finele anului 2003 în calitate de inculpat în proces cu generalul SRI Marian Ureche, fostul șef al SIPA, cînd am demonstrat atît că acesta a făcut poliție politică, cît și că o racolase ca informatoare pe Rodica Stănoiu, ministrul justiției de atunci. Eu am fost achitat, iar cei doi au demisionat. Sala mi-a purtat și de astă dată noroc – atît eu, cît și Marilena Rotaru am convins completul de judecată să legalizeze Mișcarea, deși aceasta este singura organizație care susține și militează prin statutul ei restaurarea Monarhiei în România și s-ar fi putut ridica obiecții de neconstituționalitate în instanță. De astă dată însă, nu se afla în sală niciun „sereist” din Divizia de Apărare a Constituției, ca să ne împiedice existența.

Mișcarea pentru Regat și Coroană, versus Republică

Un an mai tîrziu, pe 10 mai 2017, Mișcarea pentru Regat și Coroană a depus la Parchetul General o plîngere penală, în vederea „înlăturării consecințelor decurgînd din actele criminale care, dupa 6 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituționale care a urmat la data de 30 Decembric 1947, determinand aservirea țării unei puteri străine ostile și Armatei URÐ…S de ocupație, sub care s-а instaurat dictatura comunistă în România”. Prin argumentația plîngerii, am arătat că Republica a fost instrumentul constituțional genocidar al regimului de ocupație sovieto-comunist din România, cît și că modul în care ea a fost instaurată a fost unul ilegitim, prin uz de forță și că forma de drept a adoptării ei a fost, la vremea respectivă, una ilegală. Cu alte cuvinte, că România nu este, istoric, de fapt și de drept, republică. Și că acest adevăr trebuie cosacrat juridic și ulterior legiferat. Cu alte cuvinte, am dat în judecată Republica.

La mai multă vreme după depunerea plîngerii, am fost primiți în audiență de procurorul general de atunci, Augustin Lazăr, care era însoțit de doi consilieri. Noi, cei din conducerea MRC, ne-am susținut demersul, atît conform cu statutul nostru, al Mișcării pentru Regat și Coroană, cît și cu argumentele istorice și de drept expuse în plîngere, pe care le-am nuanțat și explicat. Am subliniat utilizarea Republicii ca instrument genocidar al regimului de ocupație impus de URSS României, la finalul celui de-al doilea război mondial, ca și în cazul celorlalte state din estul și centrul Europei, intrate sub ocupația Armatei Roșii.

Am citat, dealtfel, o mulțime de Decrete ale Marii Adunări Naționale sau Hotărîri ale Consiliului de Miniștri, de la înființarea Securității Poporului, la cele care au stat la baza unor arestări ale opozanților politici, a uciderii lor sau a încarcerării arbitrare, a condamnărilor așa-zis „administrative” și pînă la cele care au dus la deportări, act recunoscut în dreptul internațional drept genocid. Discuța s-a lungit aproape două ore. În fond, de admiterea acestei plîngeri depindea întreg demersul și, în cele din urmă, argumentele aduse au prevalat asupra unei dificultăți pe care o avea în sine Ministerul Public – anume de a aduce în discuție legitimitatea Republicii, ale cărei interese le reprezintă.

Au urmat lungi perioade de deliberare în cadrul insituției, din cauza ineditului situației – procurorii sînt puși, în fond, să constate că au greșit jurămîntul, pe care nu trebuiau să-l depună cu mîna pe o constituție republicană, ci pe aceea a unei Monarhii Constituționale, care nu și-a încetat, în opinia mea, legal, existența în România niciodată. Nici măcar după 1989, căci înainte de adoptarea Constituției postrevoluționare prin consultarea poporului, nu s-a pus în discuție, tot prin referendum, forma de guvernămînt pe care aceasta o prelua ca atare de la comuniști. Pur și simplu s-a prelungit o stare de ilegaltate, impusă de ocupantul sovietic, cu o alta, generată de o lovitură de stat dată revoluției anticomuniste, de către „emanații” acesteia. Întrebați fiind la acea discuție cu procurorul general dacă nu credem că o discuție despre reistaurarea Monarhiei ar trebui să facă obiectul unui referendum și nu al acțiunii noastre în instanță, eu am răspuns că, nefiind înlăturată prin referendum (nu așa s-a întîmplat în 1947), nu poate fi reinstaurată ca formă de guvernămînt tot prin referendum, ci numai prin recunoașterea Monarhiei de către o instanță de judecată drept legală și legitimă, ca act final al „procesului comunismului” în România.

Dacă e să credem în bunele intenții ale celor care declară că susțin, politic și juridic, desprinderea de comunism. „Și ce-ar urma?” a întrebat procurorul general. „Ceea ce e legal și necesar”, am răspuns, „inclusiv pentru stabilitatea, siguranța și viitorul țării. Punerea în executare a sentinței, adică transformarea Parlamentului în Constituantă, adoptarea Constituției dn 1923, cu actualizările care se cuvin și alegerea unui nou Rege, dat fiind decesul Regelui Mihai”. Cred că a fost și pentru domnul Lazăr clar că acel procuror care se va ocupa de acest dosar va avea pe umerii săi cea mai grea sarcină – aceea de a alege să intre în istorie, trimițînd în judecată Republica pe care o reprezintă, cu tot cu Constituția ei pe care a jurat să o apere, sau de a rămîne așa cum e. Un slujbaș mai mult sau mai puțin anonim, trăind comod. Cînd am fost întrebat ce aș răspunde unei obiecțiuni de neconstituționalitate în dosar, eu am răspuns scurt că în acest caz Curtea Constituțională nu poate avea nicio competență, întrucît odată admisă plîngerea noastră, ea devine parte în cauză.

„Excelenta dezorganizare” republicană, sau ordinea constituțională monarhică?

Și apoi timpul s-a scurs. Evident, e de înțeles: procurorii sînt puși într-o situației insolită, aceea de a trimite în instanță un dosar care are ca obiect Republica, pe care o reprezintă. Am fost înștiințați în cele din urmă, după mai multe luni, că „dosarul” (care avea acum și un număr, 467/D/P/2018) se află spre competentă soluționare la DIICOT. Nu a trecut mult și la începutul anului trecut am fost audiat, alături de Marilena Rotaru, în dosarul cauzei Mișcarea pentru Regat și Coroană versus Republică. Sau, mai bine zis, al recunoașterii Monarhiei Constituționale ca regim politic, căci nu poți vorbi de stat de drept și de „consolidarea statului de drept”, deziderat atît de des invocat de politicieni, de magistrați, de analiști politici și de partenerii europeni, care invocă slăbiciunea lui în România, atîta vreme cît fundamentul acestuia este așezat strîmb de la bază. Pe temeiul unui regim republican instaurat ilegal, de către ocupanții sovieto-comuniști ai României și perpetuat, după 22 decembrie 1989. Am stat la DIICOT cam două ore și jumătate și am răspuns la întrebările puse, toate pertinente.

Apoi iar am așteptat, pînă ce o soluție comodă și călduță ne-a fost transmisă: anume, că o parte a cauzei (cea privind abolirea Monarhiei prin forță și instaurare a Republicii fără temei legal) a fost clasată, încadrîndu-se la infracțiunea de sine stătătoare de răsturnare a ordinii constituționale, prevăzute de art.397 Cod Penal și fiind, prin urmare, prescrisă. Pentru restul cauzei, cea privind genocidul antrenat odată cu instaurarea Republicii, competența a fost declinată către Parchetul Militar. Față de această comunicare, Antonie Popescu, cel care este și avocatul Mișcării pentru Regat și Coroană, a formulat o contestare a concluziilor procurorului de la DIICOT, „întrucît NU putem accepta soluția, cîtă vreme instaurarea Republicii a fost o modalitate de comitere a infracțiunilor contra umanității și de genocid, infracțiuni comise de grupările organizate politic și militar, care au acționat cu scop criminal.

Prin urmare, vă solicităm să infirmați ordonanța, să dispuneți reluarea cercetărilor statuînd că faptele constînd în operațiunile convergente în rezultatul de răsturnare a ordinii constituționale sunt circumscrise aceleiasi rezoluții infracționale, de exterminare a unei părți din grupul etnic/grupurile etnice (și aici e vorba de români, nota bene!) din Regatul României, pentru a ocupa țara și a o aservi URSS”. Ceea ce, istoric vorbind, e taman așa – se recunoaște oficial și în raportul Tismăneanu!

Nu mică mi-a fost surpriza cînd am fost solicitat (și am dat curs cu plăcere) să mă pun la dispoziția Direcției Parchetelor Militare din Parchetul General, unde a ajuns acum dosarul D 467/P/2018. M-am înființat acolo de bună voie și am dat o declarație, în care susțineam cele spuse anterior la DIICOT, angajîndu-mă și să pun la dispoziția procurorilor militari documente și înscrisuri care fac dovada faptului că Republica s-a instaurat în România printr-un abuz de forță al regimului de ocupație sovieto-comunistă a țării și că a fost un instrument al genocidului, practicat de regimul republican comunist împotriva românilor. Ceea ce o să fac, cu multă plăcere. Și, dacă se va ajunge și în sferele lumii înalte la concluzia că nu se mai întrevede la orizont niciun prezidențiabil serios și că Monarhia poate oferi un viitor mult mai sigur și predictibil pentru securitatea națională și viitorul României, n-ar fi exclus ca Mișcarea pentru Regat și Coroană să și cîștige procesul cu Republica. Noi, conducerea ei (Marilena Rotaru, Antonie Popescu și subsemnatul) am primit în acest demers întreaga susținere, la congresul Mișcării, desfășurat sîmbătă, 26 octombrie, la Rîmnicu Vîlcea.
Poate că se va ajunge la sațietate și la nevoia de a ieși din această „excelentă dezorganizare”, cum descria generalul Berthelot starea românilor în 1917, la primul contact cu noi. O sintagmă care se potrivește de minune României republicane de azi.

Cît despre cine ar putea fi rege (sau regină?) dacă revenim la normalitaea Monarhiei Constituționale, asta e cu totul altă discuție. Am văzut într-un sondaj de opinie realizat de Avantgarde în 2018 că prințul Charles se bucură de încrederea a 54% dintre români. Cît despre Republică, ea se află deja în cădere. Același sondaj arată că 37% ar dori un referendum pentru reintroducerea Monarhiei, în vreme ce 46% sînt vădit împotrivă. Diferența dintre republicani și monarhiști s-a redus la nouă procente. Restul de 17% dintre români nu s-au hotărît încă – nu pot aprecia, dar nici nu mai sînt, în mod evident, adepții fără rezerve ai Republicii. Ce se va întîmpla după un posibi al doilea mandat al lui Klaus Johannis, cînd oferta de președinți o să mai scadă cu unul?