Italia închide cluburile de noapte și măștile de protecție devin obligatorii în spațiile deschise
Statul italian va impune o serie nouă de restricții în scopul prevenirii răspândirii noului coronavirus, după ce s-a confruntat cu o creștere a numărului de cazuri în weekend. Italia nu mai vrea să retrăiască agonia prin care a trecut la începutul pandemiei, când sistemul medical a fost sufocat de explozia numărului cazurilor de Covid-19.
Astfel, acesta a crescut cu peste 1.000 de confirmări, mai ales în rândul tinerilor. Medicii au dat vina pe viața de noapte, întoarcerea din concedii a rezidenților și nepăsarea generației tinere pentru creșterea sporită.
Speranza: „Nu putem anula sacrificiile făcute”
„Nu putem anula sacrificiile făcute în lunile trecute. Prioritatea noastră trebuie să fie aceea de a deschide şcoli în septembrie, în deplină siguranţă ”, a declarat Roberto Speranza, Ministrul Sănătăţii din Italia, potrivit Mediafax.
Restricțiile dure vor intra în vigoare de luni și vor dura până la începutul lunii septembrie, informează autoritățile.
Cluburile de noapte vor fi oficial închise, iar măștile de protecție devin obligatorii în spațiile publice între orele 18.00 – 6.00 în zonele aflate în apropierea barurilor și restaurantelor, dar și în zonele foarte aglomerate.
Italia prelungește carantina pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria. Cât timp este valabilă noua măsură
Autoritățile din Italia au anunțat, sâmbătă, că extind obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria, măsura fiind valabilî până la data de 7 septembrie 2020.
Astfel, Decretul publicat în 8 august în Gazeta Oficială prelungeşte carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră în Italia.
Italia consideră România o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic și, de aceea, pentru a evita importarea unor noi focare de coronavirus, autorităţile au hotărât să prelungească până pe 7 septembrie obligaţia de izolare la domiciliu a tuturor persoanelor care au avut contact cu ţara noastră.
Persoanele vizate de această decizie vor completa, la intrarea în Italia, un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic, dar unele regiuni ar putea introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului COVID19.