09:33
Â
Doi cetățeni italieni au fost arestați în Serbia, sub acuzația de braconaj, în timp ce se întorceau de la o partidă de vânătoare desfășurată în România, relatează pagina online a agenției ANSA.
Cei doi italieni, în vârstă de 50 și, respectiv, 36 de ani, au domiciliile în orașul Perugia (regiunea Umbria – centrul Italiei). Ei au fost arestați luni, de autoritățile sârbe, sub acuzația de braconaj. Italienii reveneau de la o partidă de vânătoare desfășurată în România și încercau să ajungă în Italia tranzitând Serbia.
Incidentul a ajuns și în atenția Ministerului italian de Externe. Avocatul unuia dintre italieni crede că autoritățile sârbe îi vor elibera în curând.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro