Iulia Ionescu le-a declarat polițiștilor că a stat la o mănăstire din Suceava

Iulia Ionescu le-a declarat polițiștilor că a stat la o mănăstire din Suceava
Publicat: 16/02/2014, 13:51
Actualizat: 31/07/2014, 15:23

Adusă la București de Poliție, după ce a fost găsită într-un tren venind de la Suceava, Iulia Ionescu le-a dat anchetatorilor o declarație scrisă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, înainte de a fi predată familiei.

Fata a declarat că a stat la o mănăstire din județul Suceava și că intenționa să vină acasă cu trenul în care a fost găsită. Ea a mai precizat că a fost găsită în tren de polițiști, potrivit surselor citate.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat, sâmbătă seară, pentru MEDIAFAX că, în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților infirmă că fata ar fi fost la vreo mănăstire din județul Suceava.

Potrivit lui Stoica, polițiștii din Suceava au verificat în ultimele două zile toate mănăstirile și chiar biserici din județ și nu au găsit-o pe adolescentă la niciuna dintre ele.

Pe de altă parte, Cornel Grigoriciuc, șeful trenului în care a fost găsită fata, a declarat că adolescenta, îmbrăcată în straie călugărești, a fost însoțită în gara Suceava de un bărbat, și el îmbrăcat în haine monahale.

Potrivit sursei citate, fata s-a dezbrăcat de aceste straie înainte să urce singură în tren, rămânând în haine civile – pantaloni și o jachetă neagră, ea urcând apoi singură în tren, Șeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată și și-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la București.

Fata avea bilet pe ruta Suceava – București, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, șeful Poliției TF Suceava.

„S-a eliberat un bilet la ghișeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghișeu”, a spus Catană.

Șeful de tren a mai spus că a anunțat Poliția la 112 după ce a recunoscut-o pe fată, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliției Transporturi, aflată în trenul respectiv.

Fata a fost recunoscută de șeful de tren, în jurul orei 17.15, în dreptul localității Pașcani, acesta transmițând autorităților că este o persoană în tren cu semnalmentele Iuliei Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR Călători.

Polițiștii au urcat în tren la Bacău și au coborât cu tânăra la Focșani, potrivit unui comunicat al CFR Călători de sâmbătă seară.

Ulterior fata a fost adusă la București, în custodia Poliției Române.

Conform unor surse, tânăra și-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, și a rugat-o s-o ierte. Iulia i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia...
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât de mare poate crește creierul animalelor? Misterul e la un pas de a fi...