Iulia Timoșenko va efectua o vizită la Bruxelles la sfârșitul lunii

Publicat: 15 02. 2012, 11:47
Actualizat: 16 02. 2012, 13:03

Premierul ucrainean Iulia Timoșenko va efectua o vizită la Bruxelles în perioada 28-29 ianuarie, unde se va întâlni cu lideri ai Comisiei Europene, a anunțat joi Guvernul ucrainean, citat de AFP. Timoșenko va participa la întrevederi cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu șeful diplomației europene, Javier Solana, și cu comisarul european pentru Relații Externe, Benita Ferrero-Waldner, a anunțat serviciul de presă al Guvernului.

Pe agenda sa figurează și întrevederi cu comisarul european pentru Comerț, Peter Mandelson, și cel pentru Energie, Andris Piebalgs.

Numită în funcție la sfârșitul lui 2007, Timoșenko va efectua prima sa vizită în Georgia, pentru a participa, duminică, la învestitura în funcție a președintelui prooccidental Mihail Saakașvili, reales la începutul lui ianuarie.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro