Iuliu Mureșan: Tamaș a venit, a băut, a plecat
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, miercuri, după rezilierea contractului cu Gabriel Tamaș, că jucătorului i se potrivește proverbul „Am venit, am băut, am plecat”, parafrazând expresia latină „Veni, vidi, vici”, informează www.prosport.ro.
„Unele întâmplări din ultimele zile au apărut în presă, altele nu. S-au întâmplat mai multe lucruri și nu se mai putea continua. Știți expresia «Veni, vidi, vici» se poate traduce în cazul lui Tamaș cu «Am venit, am băut, am plecat». Am avut o discuție azi dimineață (n.r. – miercuri dimineață) și am reziliat contractul. Am zis că la următoarea abatere ne despărțim, dar am înțeles că acesta a fost al doilea chef. Sincer am crezut în el, am vrut să îi dăm o șansă, într-un oraș cu mai puține tentații, ar fi fost un câștig pentru ambele părți, mai mult pentru el. M-a dezamăgit foarte mult și pe mine și pe toată lumea, dar din păcate are o problemă cu alcoolul. Florin Costea a primit o amendă. Ca medic, îi recomand lui Tamaș să lase alcoolul pentru că nu face casă bună cu ficatul”, a spus Mureșan la Sport.ro.
Clubul CFR Cluj a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu fundașul Gabriel Tamaș, la doar o săptămână după venirea jucătorului.
CFR Cluj anunța la 9 octombrie că a ajuns la o înțelegere cu Tamaș, fostul fotbalist de la West Bromwich Albion semnând un contract până la finalul sezonului.
Presa din Cluj-Napoca a scris că jucătorii formației CFR Cluj, Gabriel Tamaș și Florin Costea, au petrecut, duminică, într-un club de manele, spre nemulțumirea conducerii clubului ardelean, președintele Iuliu Mureșan avertizându-l pe fostul fundaș al WBA că va fi dat afară la următoarea escapadă.
Cu puțin timp înainte de a semna cu CFR Cluj, presa tabloidă online a relatat, citând martori oculari, că jucătorii Daniel Pancu și Gabriel Tamaș s-au bătut într-un local bucureștean. Conform informațiilor, cei doi fotbaliști, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au vandalizat localul, iar Pancu a ajuns la spital și a avut nevoie de intervenția medicilor după ce Tamaș l-a lovit cu pumnul în nas și în ochi.