Jaf la o benzinărie din Covasna
O vânzătoare de la stația de carburanți din comuna covăsneană Zăbala a sesizat azi polițiștii, că o persoană care oprise mașina la pompa de alimentare a lovit-o în față, după care a sustras sertarul casei de marcat, în care erau între 200 și 300 de lei și a plecat.
Potrivit Poliției Județene Covasna, o echipă de polițiști s-a deplasat imediat la stația de carburanți și a început cercetările.
Din primele cercetări a rezultat că azi în jurul orei 5.00, un autoturism de culoare închisă a intrat în stație și a oprit la pompa de alimentare. În momentul în care vânzătoarea a ieșit din cabina stației și s-a îndreptat către pompă, a fost lovită în zona feței de unul dintre pasagerii din autoturism și a căzut.