Prima pagină » Știri » JAF LA PONT ÎN CAPITALĂ

JAF LA PONT ÎN CAPITALĂ

JAF LA PONT ÎN CAPITALĂ
Poliția e în alertă

Jaf ca-n filme în sectorul 5 din Capitală. Doi bărbați, pretinși polițiști, au intrat peste un bărbat la o petrecere pe care acesta o organizase la el în apartament, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, deposedându-l de bunuri în valoare de 30.000 de euro.

Victima, cetățean danez, în 40 de ani, revenise în țară cu ocazia sărbătorilor și a organizat o petrecere la el în apartament, invitând alți trei prieteni. La un moment dat, la ușa apartamentului din sectorul 5, ar fi sunat două persoane cu cagule pe față, care l-au deposedat de bunurile pe care danezul le avea asupra sa, respectiv de un inel de platină cu diamant și de un ceas de colecție.

La ora difuzării acestei știri, pretinșii polițiști au fost reținuți, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă.

Potrivit aceleiași surse, cei doi suspecți de 25, respectiv 40 de ani, au acționat la pont, ei fiind în legătură cu cei trei invitați ai cetățeanului jefuit.

În urmă cu o săptămână, aceștia s-ar fi întâlnit cu invitații și au pus la cale jaful. Mai mult, au stabilit ca la petrecere să fie aduse și substanțe interzise și alcool, pentru a putea înscena descinderea poliției.

În dimineața zilei de 5 ianuarie, a mai puțin de 36 de ore de la comiterea faptei, polițiștii secției 19 de Poliție din Capitală i-au reținut pe patru dintre cei cinci suspecți. Aceștia au fost prezentați instanței de judecată, care a decis cercetarea lor în stare de arest preventiv, pentru tâlhărie.

De altfel, un mandat de un mandat de arestare preventivă în lipsă a fost emis și pe numele celui de-al cincilea suspect. Prejudiciul urmează să fie recuperat, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei. Potrivit aceleiași surse, o parte dintre persoanele reținute au cazier judiciar.

Din cercetările făcute de judiciariștii bucureșteni a rezultat că, în dimineața zilei de 30 decembrie 2012, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi stabilit să fure de la un cetățean străin un inel din platină cu diamante și un ceas de colecție.

„Pentru a putea pune în aplicare hotărârea luată, trei dintre suspecți, care de altfel îl cunoșteau pe cetățeanul străin, ar fi hotărât să-l invite pe acesta la domiciliul unuia dintre ei, pentru a consuma alcool și droguri. Ceilalți doi urmau să folosească acest prilej pentru ca, prin amenințări și violență, să-l deposedeze pe străin de bunurile sale”, a precizat Poliția Capitalei.

Astfel, suspecții s-au întâlnit cu cetățeanul danez joi, 3 ianuarie, ocazie cu care i-au propus să consume droguri și băuturi alcoolice la domiciliul unuia dintre ei. Acesta s-ar fi arătat dispus să facă acest lucru, ba mai mult, le-ar fi înmânat un telefon mobil pe care suspecții să-l vândă, iar cu banii obținuți să cumpere stupefiante.

Continuând verificările în această cauză, judiciariștii au mai stabilit că doi dintre suspecți ar fi plecat de la apartamentul în care avea loc întâlnirea și ar fi revenit după o jumătate de oră având asupra lor substanțele stupefiante, despre care ar afirmat că le-ar obținut în schimbul telefonului mobil.

La puțin timp după sosirea acestora, în imobil au intrat doi bărbați îmbrăcați în haine de culoare neagră, având fețele acoperite cu cagule și spunând că sunt polițiști. Cetățeanul străin a sesizat că cei doi nu erau polițiști, spunând că persoanele mascate nu purtau însemne distinctive ale forțelor de poliție.

„Întrucât partea vătămată nu s-a suspus somațiilor, suspecții mascați au încercat să o imobilizeze, fără rezultat însă, reușind totuși să-i sustragă inelul aflat pe un deget al mâinii drepte și ceasul de colecție pe care acesta îl avea asupra sa”, a precizat Poliția Capitalei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?