Jandarmeria Română, primele explicații, după ce caii ar fi pus în pericol protestatarii
„În conformitate cu art. 29 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul jandarmeriei poate folosi animalele de serviciu. Scopul prezenței cailor în dispozitiv a fost de a orienta masa de manifestanți pe un singur sens de circulație, în vederea păstrării unei benzi/culoar de siguranță pentru situațiile care impun o intervenție rapidă a serviciilor de ambulanță, a mașinilor de pompieri și a celorlalte servicii publice de urgență. La un moment dat, masa de manifestanți s-a extins pe ambele sensuri de circulație, moment în care s-a luat decizia ca echipele ecvestre din dispozitivul de ordine publică, să se constituie într-o rezervă de intervenție (ei nefiind retrași din cadrul misiunii, așa cum s-a speculat)”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Române.
De asemenea, sursa citată a mai subliniat că, deși au existat în spațiul public discuții cu privire la pericolul la care au fost expuși protestatarii, caii nu au reprezentat un motiv de îngrijorare.
„Precizăm că în niciun moment, caii prezenți la misiune nu au pus în pericol integritatea fizică a participanților la această adunare publică, caii folosiți fiind antrenați în condiții extreme de anduranță fizică și psihică și sunt obișnuiți cu zgomote intense, cu prezența oamenilor sau cu substanțele incediare. De asemenea, aceștia sunt bine îngrijiți, în strictă conformitate cu normele în vigoare. Decizia de a folosi Detașamentul de Cavalerie nu a fost una singulară, aceștia fiind folosiți pe parcursul anului 2017 la 110 misiuni de asigurare a ordinii publice, mitinguri, evenimente sportive sau activități cultural artistice – concerte cu un public numeros. Pe parcursul acestor misiuni nu au fost înregistrate incidente”, a mai explicat Jandarmeria.
Mai mult, comandantul Jandarmeriei Române, colonelul Sebastian Cucoș, a spus, luni, că folosirea cailor nu este considerată drept incident.
„Pe anul în curs am avut 110 misiuni unde s-a folosit calul. Pe de altă parte, e singurul animal care nu calcă omul. E un animal destul de bine pregătit, îi avem în dotare de foarte mulți ani, sunt antrenați și în condiții de zgomot, și în condiții de stres, de mulțime, de gaze iritant-lacrimogene, nu iese calul pe stradă nepregătit. Nu sunt niște animale care ar putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a cuiva. Marea masă a protestatarilor nu e violentă, aprobă sau dezaprobă diverse decizii politice într-un mod mai mult decât civilizat, însă există mai multe elemente perturbatoare. Tot timpul se provoacă: rupeți gardurile, ieșiți din mulțime, iar problema este că se rupe dispozitivul. Dispozitivul nu este făcut să țină pe cineva legat, e pentru a-i proteja. Mulțimea se manifestă altfel în masă”, a declarat Sebastian Cucoș.
Aproximativ 10.000 de oameni au protestat, duminică, în București, mărșăluind din Piața Victoriei către Palatul Parlamentului, nemulțumiți de modificările aduse legilor justiției, dar și de ordonanța privind schimbările fiscale.
Traficul a fost blocat, rând pe rând, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, pe Bulevardul Magheru și pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în condițiile în care manifestanții au mărșăluit dinspre Piața Victoriei către Parlament.
În cadrul protestelor de duminică seara, au existat și momente de tensiune, după ce mai mulți jandarmi călare au încercat să realizeze un cordon pentru a-i împiedica pe protestatari să înainteze din Piața Victoriei către Piața Romană, unii oameni speriindu-se de animale.
FOTO: Florin Drăgușin