Jandarmii au intervenit pentru alungarea unei ursoaice cu doi pui de pe o stradă din Brașov

Publicat: 27 10. 2019, 21:38

Potrivit IJJ Brașov, mai multe persoane au sesizat prin apeluri la 112 prezența unei ursoaice cu doi pui, la un tomberon de gunoi de pe strada Jepilor.

La locul indicat a fost direcționat un echipaj de jandarmi format din 4 subofițeri.

„Animalele au fost îndepărtate. Acestea se adună la un tomberon plin cu resturi de alimente”, au declarat reprezentanții IJJ Brașov.

Aceștia au spus că s-a transmis și un mesaj Ro Alert, pentru a avertiza locuitorii, iar echipajul de jandarmi va rămâne în zonă.

În timpul intervenției, la fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD.