Prima pagină » Știri » Jandarmii scotocesc pădurea Băneasa, în ancheta privind decesul prostituatei

Jandarmii scotocesc pădurea Băneasa, în ancheta privind decesul prostituatei

Jandarmii au fost trimiși, vineri, să "perie", la pas, pădurea Băneasa, după ce joi, în zonă, a fost găsit cadavrul unei prostituate în vârstă de 30 de ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Jandarmii au fost trimiși, vineri, să „perie”, la pas, pădurea Băneasa, după ce joi, în zonă, a fost găsit cadavrul unei prostituate în vârstă de 30 de ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Anchetatorii le-au solicitat jandarmilor bucureșteni să cerceteze, pas cu pas, zona în care a fost găsit cadavrul femeii. Potrivit unor surse apropiate anchetei, pentru această misiune au fost delegați 35 de jandarmi, care, în timpul căutărilor, au descoperit o geantă despre care se bănuiește că ar fi aparținut victimei.

Necropsia cadavrului nu a fost încă finalizată și nu există un raport din care să reiasă faptul că femeia a fost ucisă, însă anchetatorii iau în calcul varianta ca aceasta să fi fost victima unei agresiuni, în condițiile în care avea o rană la cap.

Anchetatorii au audiat, până în prezent, mai multe persoane, cazul fiind încadrat, deocamdată, în categoria „moarte suspectă”.

Cadavrul a fost descoperit joi de concubinul femeii, care a susținut în fața polițiștilor că a plecat să o caute la marginea pădurii Băneasa, unde știa că aceasta se prostitutează, pentru că nu mai venise acasă și nici nu mai răspundea la telefon.

Potrivit polițiștilor, femeia avea 30 de ani și era cunoscută ca prostituată.

Femeia ucisă a lăsat în urmă un copil de 14 ani.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și