„Nu suntem perfecți – dar suntem determinați”, a scris rapperul pe Twitter. „Există multe companii care investesc mulți bani în campanii de defăimare, dar noi suntem aici și dorim să ne dezvoltăm pe termen lung”.
În luna ianuarie a acestui an, Jay-Z a plătit 56 milioane de dolari pentru tehnologia TIDAL și a relansat serviciul de streaming audio în martie. Tidal se confruntă cu rivali puternici, precum Spotify și Apple, iar Jay-Z nu a publicat mai multe informații despre așa-zisa „campanie de denigrare”.
După ce Tidal a fost criticată pentru bogăția fondatorilor săi, rapperul a spus că și alte companii tehnologice stau pe munți de bani. „Vorbim despre bogați care devin și mai bogați? Valoarea acțiunilor… YouTube 390 miliarde dolari. Apple 760 miliarde dolari. Spotify 8 miliarde dolari. Tidal 60 milioane dolari”, a declarat rapperul american, potrivit Daily Mail.
Duminică, publicația Page Six a sugerat că există un „război” între Tidal și Apple. Astfel, gigantul Apple ar încerca să compromită serviciul Tidal, înainte de lansarea din iunie a propriului său serviciu, Beats Music, prin întârzierea voită a actualizărilor iOS pentru aplicația Tidal.
„Tidal are o nouă aplicație pentru Android începând cu 15 aprilie, dar cea pentru iOS nu a primit încă aprobarea”, precizează o sursă tehnologică. Site-ul susține că, după ce Rihanna a lansat piesa American Oxygen pe Tidal, au existat probleme tehnice cu albumele sale digitale în iTunes.
Apple a declarat însă că acuzațiile sunt complet nefondate. Totodată, potrivit Page Six, Robert Kondrk, vicepreședintele iTunes Content, ar fi spus că artiștii care își încarcă muzica exclusiv pe Tidal nu vor mai beneficia de aceleași avantaje de promovare din partea iTunes.
O altă problemă este legată de Sony Music, care nu va acorda licență serviciului Tidal, în vederea transmiterii pieselor artiștilor reprezentați de Sony, printre care se numără și Beyonce, soția lui Jay-Z.
În urmă cu o lună, unele dintre cele mai mari nume ale muzicii s-au adunat pentru a lansa serviciul lui Jay-Z, Tidal, dar produsul de 19,99 dolari pe lună nu stă prea bine în statisticile privind descărcările de aplicații.
Potrivit Billboard.com, Tidal, lansată în 30 martie 2015, a ieșit din topul celor mai populare 750 aplicații folosite de utilizatorii Apple, după ce în 7 aprilie s-a aflat pe locul 83. Recent, directorul executiv al Tidal, Andy Chen, a părăsit compania, în urma unei „raționalizări” a personalului.
Chiar și cei apropiați lui Jay-Z se distanțează de eventualul eșec. Cofondatorul Tidal, Kanye West, a șters orice trimitere la Tidal de pe contul său de Twitter. În ciuda acestor probleme, Jay-Z susține că Tidal evoluează bine.”Avem 770.000 de abonați, deși suntem de mai puțin de o lună pe piață”, a scris rapperul. Tidal este deținută de Jay-Z, Kanye West, Beyonce,Madonna, Rihanna, Jack White, Alicia Keys și alți artiști.