Prima pagină » Știri » Jean-Claude Juncker comentează posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro

Jean-Claude Juncker comentează posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro

Jean-Claude Juncker comentează posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro
Jean-Claude Juncker comentează posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro

„În acest moment, exclud posibilitatea unei ieșiri a Greciei din zona euro”, a declarat Juncker în stațiunea bavareză Garmisch-Partenkirchen, unde se desfășoară summitul Grupului țărilor puternic industrializate.

„Există un termen-limită pentru Grecia, dar nu îl dezvălui, nu pentru a evita implicarea, ci pentru a face astfel încât Grecia să nu fie penalizată”, a spus Juncker.

Potrivit unor surse europene, Jean-Claude Juncker a refuzat, sâmbătă după-amiază, să discute la telefon cu premierul Greciei, Alexis Tsipras, în contextul în care liderul grec nu a respectat termenul-limită pentru trimiterea planului de reforme.

Alexis Tsipras se va întâlni miercuri, la Bruxelles, cu președintele Franței, Francois Hollande, și cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, anunță un oficial guvernamental elen, citat de Euronews. Cei trei lideri au discutat prin telefon sâmbătă, stabilind să se întâlnească miercuri la Bruxelles. Conținutul conversațiilor nu a fost dezvăluit, dar cel mai probabil a fost vorba de negocierile dintre Grecia și Grupul Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional).

Alexis Tsipras le-a cerut creditorilor internaționali să nu impună „condiții umilitoare” țării sale, care are nevoie urgentă de fonduri, catalogând planul instituțiilor financiare internaționale drept „un moment prost pentru Europa”. Ministrul grec al Economiei, George Stathakis, a catalogat drept „inacceptabile” condițiile prezentate de creditorii internaționali. „Guvernul nostru are mandat să mențină țara în zona euro și să obțină un acord mai bun…, să modifice condițiile acordului cu partenerii europeni. Grecia trebuie să rămână în zona euro”, a precizat Stathakis.

Guvernul Greciei a cerut în mod oficial, joi seară, Fondului Monetar Internațional (FMI) amânarea până la sfârșitul lunii iunie a ratelor care au scadența luna aceasta, primind un răspuns pozitiv. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituțiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Citește și