Jeanne Cooper, una dintre vedetele serialului „Tânăr și neliniștit”, a murit

Publicat: 09 05. 2013, 11:10
Actualizat: 04 04. 2019, 08:52

Actrița americană Jeanne Cooper, una dintre vedetele serialului de televiziune „Tânăr și neliniștit/ Young And The Restless”, a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, informează Reuters.

„Mama a murit în dimineața asta (miercuri, n.r.), cu puțin timp în urmă, liniștită, în somn, având-o alături pe sora mea”, a anunțat fiul actriței, actorul Corbin Bernsen, pe contul său de pe Facebook.

În urmă cu câteva săptămâni, Jeanne Cooper a fost spitalizată în stare critică, însă natura bolii de care suferea nu a fost dezvăluită.

„Tânăr și neliniștit”, serialul care a răsturnat toate recordurile de audiență peste Ocean și preferatul românilor în timpul după-amiezelor petrecute în fața televizorului, a ajuns în luna martie la venerabila vârstă de 40 de ani și la peste 10.000 de episoade difuzate în Statele Unite.

Veterana Jeanne Cooper, cunoscută telespectatorilor care urmăresc serialul drept Katherine Chancellor, era singura actriță care a rezistat în echipa „Tânăr și neliniștit” încă din 1973, de la începutul acestuia. La momentul spitalizării sale, în urmă cu câteva săptămâni, personajul său încă apărea în serial, deși scenariștii l-au „supus” unei operații pe creier. Cu o viață întreagă petrecută în mare parte pe platourile de filmare, Jeanne Cooper și-a publicat, în 2012, memoriile, intitulate sugestiv „Not Young, Still Restless: A Memoir”.

Cooper s-a născut în localitatea Taft din California, în 1928, și și-a început cariera ca actriță în 1953, cu rolul din filmul TV „The Redhead from Wyoming”. A apărut apoi în mai multe seriale de televiziune, în anii 1950 și 1960, inclusiv în „The Twilight Zone” și „Perry Mason”, înainte de a se îmbarca în aventura „Tânăr și neliniștit”.

Jeanne Cooper a fost nominalizată de mai multe ori la premiile Daytime Emmy și Primetime Emmy. Ea a fost recompensată cu două trofee Daytime Emmy, dintre care unul pentru întreaga carieră. În 1993, actrița a primit o stea pe Walk of Fame.

Fiul ei Corbin Bernsen joacă în prezent în serialul de televiziune „Psych”, difuzat de USA Network.

LOTO, LOTO 6/49. Report de peste 7 milioane de euro la LOTO 6/49 și de peste 900.000 de euro la JOKER