Jimmy Carter susține că Statele Unite torturează suspecții de terorism

Publicat: 15 02. 2012, 10:35
Actualizat: 13 03. 2012, 03:42

Fostul președinte american Jimmy Carter a declarat, miercuri, că Statele Unite torturează deținuții suspecți de terorism, încălcând prevederile legislației internaționale și "abandonând principiul elementar al drepturilor omului", relatează CNN.

"Nu cred. O știu", a declarat Carter pentru CNN.

"Țara noastră, pentru prima dată în viața mea, a abandonat principiul elementar al drepturilor omului", a subliniat Carter. "Am spus că prevederile Convenției de la Geneva nu se aplică deținuților de la închisoarea Abu Ghraib și Guantanamo și am spus că putem tortura prizonierii și îi putem priva de un act de acuzare în cazul unei infracțiuni de care sunt suspectați", a adăugat el.

Carter a precizat, de asemenea, că președintele George W. Bush și-a creat propria definiție a drepturilor omului.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro