„Joacă dublu”. Ce suspiciuni are Monica Melencu după audierea lui Gheorghe Dincă: Procurorii au fost regizori, iar el actor
Monica Melencu a declarat, joi, că Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani din Caracal, suspectat de procurorii DIICOT că a răpit-o pe Luiza Melencu, dar și o altă adolescentă dintr-o comună din județul Olt, „joacă dublu”.
„Din câte am auzit, așa pe surse, el ar fi scris 10 pagini, iar în aceste 10 pagini, din câte am înțeles, nu ar fi pronunțat numele
Gheorghe Dincă a recunoscut inițial că le-a ucis pe cele două fete, însă acum, când procurorii se pregătesc să trimită dosarul în judecată, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora el a cerut să fie reaudiat pentru a spune că, de fapt, nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu.
Gheorghe Dincă se află în arest preventiv din luna iulie.
Potrivit Codului de procedură penală, o persoană nu poate sta în arest preventiv mai mult de 180 de zile, fără a fi trimisă în judecată. Așadar, Dincă mai poate fi ținut în spatele gratiilor, fără să fie trimis în judecată, până în data de 22 ianuarie. Tocmai de aceea, cel mai probabil, în următoarele zile procurorii vor trimite dosarul lui Dincă în fața judecătorilor de la Tribunalul București.