Fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden, a declarat către un grup de aproximativ 200 de participanți, prezenți la strângerea de fonduri pentru campanie de vineri seară, că a primit informări care avertizează că Rusia, China și alți adversari străini doresc să intervină în alegerile din 2020 ale SUA, noteză site-ul Axios.
„Ştiam dinainte, iar acum vă pot garanta că ştiu, întrucât am început să primesc din nou rapoarte de informare. Ruşii încă sunt implicaţi în tentative de a delegitima procesul nostru electoral”, a afirmat Joseph Biden.
„De asemenea, China şi alţii sunt implicaţi în activităţi menite să ne facă să pierdem încrederea în rezultatul alegerilor”, a mai spus Biden.
Joe Biden conduce în sondajele de stat și naționale împotriva președintelui Trump la mai puțin de patru luni până la alegerile electorale.
La o simplă strângere de fonduri online care a avut loc luna trecută, Joe Biden a făcut rost de 11 milioane de dolari, cea mai mare sumă obținută vreodată de un candidat la președinția SUA pentru campania electorală.
Vectorul care a declanșat toată această dărnicie nemaiîntâlnită printre alegătorii democrați a fost, însă, Barack Obama. Fostul președinte a declarat că „marele elan” care traversează Statele Unite de câteva săptămâni ar putea conduce la înfrângerea lui Donald Trump în alegerile din noiembrie.
După ce a fost multă vreme discret, preferând conferințele pe teme de mediu și orice alt subiect în afara politicii, Barack Obama a ales, iată, să se implice puternic în tabăra democrată. După moartea lui George Floyd, la 25 mai, el s-a exprimat în repetate rânduri în favoarea protestatarilor care au condamnat violenţele Poliţiei şi rasismul din Statele Unite ale Americii.
„Nu există nimeni altcineva în care să am mai multă încredere pentru a pansa rănile acestei ţări şi a reveni pe drumul normal decât în bunul meu prieten Joe Biden”, a declarat cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, preluat de CNN.