Jucan, membru CNA: La TVR, cenzura continuă. Am sesizat CNA privind știrea lui Adelin Petrișor
„La TVR, cenzura continuă. Stelian Tănase nu înțelege că TVR nu este grădina proprie de zarzavat, prin urmare, comportamentul «de cizme» nu este potrivit. Am sesizat CNA în legătură cu situația expusă de Adelin Petrișor”, a anunțat Valentin Jucan, vineri, pe pagina sa de Facebook.
El a atașat și sesizarea sa în acest caz. „În data de 30 iulie, a.c., la postul public TVR, a fost difuzată o știre în legătură cu protestele angajatilor TVR cauzate de situația financiară a instituției. Reportajul în cauză a fost realizat de domnul Adelin Petrișor. În conformitate cu ceea ce susține public domnul Petrișor, știrea a fost cenzurată de președintele-director general al TVR, Stelian Tănase, fiind oprită de la difuzarea în buletinele de știri de la orele 18 și 20”, spune Valentin Jucan în sesizare.
Potrivit lui Valentin Jucan, Legea audiovizualului prevede faptul că „Sunt interzise ingerințe de orice fel în conținutul, forma sau modalitățile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităților publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine”.
De asemenea, Valentin Jucan spune că Legea 41/1994 prevede că „Autonomia și independența editorială a serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune sunt garantate prin lege, iar programele acestora sunt ocrotite de orice ingerințe ale autorităților publice, precum și de influențele oricăror partide, formațiuni social-politice, sindicale, organisme comerciale și economice sau grupuri de presiune”.
Valentin Jucan mai afirmă că a sesizat CNA în baza acestor prevederi, dar și a rolului Consiliului de „garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale”.
În sesizarea sa, Jucan solicită CNA atât analizarea acestei situații, cât și trimiterea unui raport către Comisiile pentru cultură din Senat și Camera Deputaților.
Jurnalistul TVR Adelin Petrișor spune că o știre pe care a făcut-o despre un protest desfășurat în curtea SRTv, în timpul căruia Stelian Tănase, șeful instituției, vorbea cu angajații, l-a supărat pe Tănase, care i-ar fi sunat pe șefii ziaristului, iar materialul său nu a mai fost difuzat.
„Cum mi-am dat seama că am făcut bine o știre? Am deranjat ambele părți implicate. Este vorba despre știrea legată de protestul (de joi, n.r.) de la TVR. Protestatarii mi-au reproșat că i-am numit «angajații TVR» și nu «colegii mei». Le-am explicat că la Știri căutăm un ton neutru. Cel mai ofuscat a fost însă Stelian Tănase. Inițial, s-a plâns șefilor mei de la Știri și materialul nu a mai fost difuzat la orele 18 (la TVR 2, n.r.) și 20 (la TVR 1, n.r.). Ulterior, într-o ediție specială, Stelian Tănase a spus că știrea despre întâlnirea lui cu angajații a fost redactată prost. M-aș fi așteptat ca Mihai Constantin (moderatorul «Ediției speciale», n.r.) să îl roage să-și argumenteze punctul de vedere, cel puțin așa ar trebui să facă un moderator. Mihai nu a făcut asta. Cred că așa e mai comod în vremuri tulburi. Oricum, poate ar trebui să îi spună cineva și lui Stelian Tănase că o știre nu e proastă doar pentru că-l dezavantajează pe el”, a scris Adelin Petrișor pe contul său de Facebook.
Pe blogul său, Adelin Petrișor precizează că Stelian Tănase a sunat la Știrile TVR și, ulterior, materialul său nu a mai intrat la jurnalele de seară ale Televiziunii Române.
„ANAF a deblocat conturile TVR. Stelian Tănase le-a dat această veste celor care îi pichetau biroul, nemulțumiți de tăierile salariale. Am fost și eu acolo și am făcut o știre. Știrea mea l-a deranjat pe însuși președintele Stelian Tănase. El a sunat la știri și materialul nu a mai intrat și la jurnalele de seară. Președintele a simțit că nu e suficient și, într-o ediție specială, a ținut să menționeze că știrea nu a fost «redactată bine». Pe bune? O știre care te dezavantajează nu e neapărat proastă, domnule Tănase”, îi mai transmite Adelin Petrișor lui Stelian Tănase.
Știrea lui Adelin Petrișor a fost difuzată, joi, la „Telejurnalul” de la ora 14.00, cu titlul „TVR a plătit”. În timp ce se află în curtea TVR, între angajați, Stelian Tănase spune că, în condițiile în care conturile TVR au fost deblocate de ANAF, salariile angajaților instituției nu ar mai trebui tăiate, însă o hotărâre va fi luată săptămâna viitoare, în Consiliul de Administrație al Televiziunii Române. În respectiva știre, care apare în continuare pe site-ul stiri.tvr.ro, se aude cum unii dintre angajații TVR, aflați la momentul respectiv în curtea instituției, îi cer lui Stelian Tănase demisia.
Pe de altă parte, o știre despre faptul că ANAF a deblocat conturile TVR a fost difuzată și la „Telejurnalul” de la ora 20.00, de pe TVR 1 (principala ediție de știri a Televiziunii Române), însă nu a fost cea realizată de Adelin Petrișor. În această știre apare doar imaginea lui Stelian Tănase în timpul întâlnirii cu angajații din curtea SRTv, iar în material nu se mai aude că unii dintre salariați îi cer demisia șefului TVR. O știre similară cu cea de la „Telejurnalul” de la ora 20.00, de la TVR 1, a fost transmisă și în „Telejurnalul” de la ora 18.00, de la TVR 2.
Pe de altă parte, într-o „Ediție specială” difuzată joi seară, la TVR 1, și moderată de jurnalistul Mihai Constantin, Stelian Tănase a făcut referire la știrea realizată de Adelin Petrișor, fără a-i preciza însă numele jurnalistului, spunând despre aceasta că „era prost redactată”. De asemenea, Stelian Tănase a avut un schimb de replici în jurul acestui subiect cu Mihai Constantin.
„Sigur că oamenii care lucrează în televiziune sunt foarte îngrijorați și îi înțeleg. Astăzi (joi, n.r.) am avut o discuție cu dânșii în curte. M-au așteptat când am venit, din păcate…”, a spus Stelian Tănase, în timp ce Mihai Constantin a adăugat: „Am ilustrat și noi în «Telejurnal» asta, da”.
„Foarte bine, da. Din păcate, știrea era prost redactată. Ar trebui să-i trimitem puțin pe la Londra să învețe cum se face la BBC o știre”, i-a răspuns Stelian Tănase lui Mihai Constantin.
„A, ce frumos, asta-i categoria Șova – Holocaust. Îl trimitem la Washington să se școlească, dacă gafează la București”, a spus, în schimb, Mihai Constantin.
„Nu, n-a gafat, (știrea, n.r.) era prost făcută, prost redactată (…). Și el (Șova) e prost făcut și prost redactat”, a afirmat Stelian Tănase.
Până la ora difuzării acestei știri, Stelian Tănase și Raluca Stroe Brumariu, coordonatorul Știrilor TVR, nu au putut fi contactați de agenția MEDIAFAX.