Jucării contrafăcute de 2,5 milioane de lei, descoperite în Portul Constanța Sud
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră și vameșii constănțeni au verificat, la rampa existentă în Portul Constanța Sud – Agigea, un container sosit din China pe adresa unei societăți comerciale cu sediul în București, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma controlului, în container au fost găsite 120.000 de jucării, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de piață de aproximativ 2.400.000 de lei dacă ar fi fost comercializate la prețul produselor originale.
Întreaga cantitate de marfă, care purta însemnele distinctive ale unei firme cunoscute, a fost confiscată de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră i-au întocmit dosar penal administratorului societății comerciale în cauză, un cetățean chinez, în vârstă de 38 de ani, cu reședința în București, pentru punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.