Prima pagină » Știri » Jucători de la Naționala de tineret, confirmați cu Covid-19. Precizările FRF

Jucători de la Naționala de tineret, confirmați cu Covid-19. Precizările FRF

Jucători de la Naționala de tineret, confirmați cu Covid-19. Precizările FRF

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, că încă trei jucători ai Naționalei Under-21 au fost confirmați cu Covid-19. Un alt jucător a fost depistat pozitiv marți, iar un jucător și un membru al staff-ului au fost confirmați luni.

FRF se află în contact cu toate cluburile ai căror jucători s-au aflat sub comanda lui Adrian Mutu pentru meciurile cu Ucraina și Malta.

„Amintim că, deși s-au făcut eforturi mari pentru a se minimiza riscul de infectare, în data de 12 octombrie, un jucător și un membru al staff-ului au fost depistați pozitiv. Testarea s-a făcut duminică, după revenirea din Ucraina. De asemenea, marți, 13 octombrie, un alt jucător a prezentat simptomatologie COVID-19 și a fost izolat. Ulterior și testul acestuia a fost pozitiv. Azi, 15 octombrie, alte trei cazuri au fost confirmate, toți trei fiind jucători”, au transmis reprezentanții FRF, prin intermediul unui comunicat, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, FRF a luat toate măsurile care se impuneau pe durata acestei acțiuni.

„Deplasarea s-a făcut cu două autocare, zborul spre Ucraina și înapoi a fost operat de o cursă charter, plecarea fiind de la salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă pentru a se evita contactul cu alți pasageri”, se mai arată în comunicat.

Membrii staff-ului tehnic, medical și administrativ se află în continuare în izolare la CNF Buftea, iar mâine vor efectua o nouă testare, a mai anunțat FRF.

Cristiano Ronaldo nu a respectat măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus / Cum se simte fotbalistul portughez

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Portugaliei, Fernando Santos, a declarat că atacantul Cristiano Ronaldo, testat pozitiv pentru noul coronavirus, este bine. În plus, starul portughez s-ar fi ales cu un dosar penal pentru că a încălcat toate regulile pentru prevenirea răspândirii virsului.

Respectăm toate măsurile de securitate… şi totuşi s-a întâmplat”, a afirmat, surprins, Fernando Santos, într-o conferinţă de presă, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Cu puțin timp mai devreme, Federaţia Portugheză de Fotbal anunţase că atacantul Cristiano Ronaldo a fost testat pozitiv pentru Covid-19 şi nu va juca împotriva Suediei, miercuri, în Liga Naţiunilor.

„Cristiano a fost izolat de restul grupului şi va rămâne izolat. Este în camera lui. Spune că vrea să joace. Ne vorbeşte de pe balcon. Este complet asimptomatic. Se simte bine, fără niciun simptom. Nici măcar nu ştie ce i s-a întâmplat”, a spus selecţionerul.

De la sosirea echipei, „facem teste în fiecare zi”, a explicat Santos.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști