Judecătoare de la Tribunalul București, exclusă din magistratură după ce a întârziat redactarea hotărârilor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, miercuri, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară (IJ) împotriva judecătoare Claudia Monica Cipariu de la Tribunalul București și a decis excluderea acesteia din magistratură pentru abaterea prevăzută de articolul 99 litera h din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, și anume „întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”.
Potrivit unui comunicat de presă al CSM, s-a constatat că magistratul a înregistrat întârzieri în redactarea a 53 de hotărâri judecătorești, dintre care unele cu o durată mai mare de doi ani.
„Conduita adoptată de către doamna judecător, care activează în materie penală în cadrul Secției I Penală a Tribunalului București, are consecințe asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, dar poate determina și constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru faptele reținute în sarcina inculpaților din acele cauze, ceea ce face ca scopul procesului penal să nu fie atins”, se arată în comunicatul de presă trimis de CSM agenției MEDIAFAX.
Conform sursei citate, Secția pentru judecători în materie disciplinară a mai avut în vedere la stabilirea sancțiunii și faptul că judecătoarea Claudia Monica Cipariu nu se află la prima abatere, fiind în trecut sancționată cu avertisment pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile.
Hotărârea secției poate fi atacată cu recurs de magistrat în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.