Judecătoarea Veronica Cârstoiu, de la Curtea de Apel București, REȚINUTĂ

Judecătoarea Veronica Cârstoiu, de la Curtea de Apel București, REȚINUTĂ
Publicat: 09/08/2013, 19:29
Actualizat: 03/02/2019, 01:43

UPDATE 19.25. Judecătoarea Veronica Cârstoiu a fost reținută pentru 24 de ore

Judecătoarea Veronica Cârstoiu, de la CAB, este cercetată pentru corupție, iar fiul ei a fost reținut pentru că ar fi intermediat primirea a 50.000 de euro de către aceasta, de la mai multe persoane care doreau soluții favorabile în unele dosare și care ar fi dat anterior un milion de euro.

Veronica Cîrstoiu, judecător la Secția I penală a Curții de Apel București, este cercetată pentru luare de mită și complicitate la trafic de influență, a anunțat, vineri, Direcția Națională Anticorupție, într-un comunicat de presă.

În același dosar este cercetat și fiul judecătoarei, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influență.

Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, au remis prin intermediar, în mai multe tranșe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, „în scopul obținerii unor soluții favorabile în cauze penale”.

„În acest context, la seara zilei de 8 august 2013, una din tranșele de bani, în cuantum de 50.000 euro, a fost primită de Cergan Florin pentru a o remite mamei sale Cîrstoiu Veronica. Aceasta, la rândul său, potrivit înțelegerii cu persoanele implicate și interesate, urma să transmită această tranșă unuia dintre judecătorii învestiți cu judecarea uneia dintre cauzele respective”, potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale.

Florin Cergan a fost prins în flagrant, joi seară, procurorii dispunând vineri reținerea lui pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DNA au solicitat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, avizul pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a Veronicăi Cîrstoiu.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a fost citată să se prezinte vineri după-amiază, la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoștință învinuirile.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Serviciului Român de Informații și al Direcției Generale Anticorupție.

Catalina Cocolos, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?