Judecătorii au dovedit definitiv că Năstase este „proprietarul din umbră” al unei vile de lux din centrul Bucureștiului. PLUS afacerile imobiliare ale mătușii Tamara

În motivarea sentinței din dosarul Zambaccian, judecătorii Curții Supreme au analizat și situația vilei de lux din strada Christan Tell numarul 15 din București. Despre această vilă presa a relatat că este unul din cele patru imobile pe care le deține în fapt Adrian Năstase. Fostul premier și familia sa au negat în permanență că sunt proprietarii pe casa din Christian Tell dar acum judecătorii de la Curtea Supremă arată că probele din dosarul de corupție demonstreză opusul că Năstase a fost „beneficiarul real” al lucrărilor la vila menționată mai sus.

Povestea vilei și a mătușii Tamara

Potrivit documentelor din dosar la data de 1.11.1999, Cernășov Tamara, celebra „mătușă Tamara” a familiei Năstase a instituit-o legatară universală pe inculpata Năstase Daniela, lăsându-i toate bunurile mobile și imobile ce se vor fi aflat în proprietatea sa la data decesului. Asta însemna că Dana Năstase a devenit moștenitoarea tuturor bunurilor mătușii. În 1991 mătușa Tamara avea 91 de ani și era nedeplasabilă, dar notarul a constat că era în deplinătatea facultăților psihice.

La 93 de ani mătușa Tamara a familiei Năstase se ocupa după cum rezultă din documente de afaceri imobiliare extrem de profitabile. „Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la data de 10.09.2001 numita Cernășov Tamara a cumpărat imobilul din strada (…)cu suma de 8 miliarde lei vechi ( 293.309 euro la cursul BNR 1 EURO=27.275 ROL). După numai patru luni de la data încheierii contactului prin care a devenit proprietara imobilului din strada (…), la data de 29 ianuarie 2002, numita Cernășov Tamara a înstrăinat același imobil către numitul Paul Opriș cu suma de 9,5 miliarde lei vechi (342.071 euro la cursul BNR 1 EURO=27.772 ROL).”, se arată în motivarea instanței. Cu alte cuvinte mătușa Tamara care iși antamase deja moștenirea Danei Năstase făcea de una singură tranzacții imobiliare reușin în câteva luni să câștige aproape 50.000 euro.

Despre acest aspect instanța notează astfel:

â–ºDin cele expuse până în prezent rezultă caracterul cel puțin atipic al tranzacției privitoare la imobilul sus-arătat, fiind vorba despre o speculație imobiliară din partea unei persoane în vârstă de 93 de ani care, în ciuda vârstei și a faptului că nu se putea deplasa, era interesată de obținerea de profit din tranzacții imobiliare efectuate într-un interval scurt de timp.

â–ºÎn privința cumpărătorului, nu există date relevante pentru situația sa materială la data efectuării tranzacției, însă din examinarea actelor notariale întocmite post-mortem rezultă că Paul Opriș deținea acțiuni la mai multe societăți comerciale, fără ca acestea să reprezinte neapărat o sursă certă de venituri, în condițiile în care nu rezultă dacă ele erau profitabile și în ce măsură, ținând seama și de participația numitului Paul Opriș la capitalul fiecărei societăți în parte. Nu rezultă că acesta avea la dispoziție mari sume de bani, iar în privința investițiilor imobiliare, tranzacția din strada (…) se deosebește de celelalte două nu doar prin amploare, ci mai ales prin epoca în care s-au desfășurat (2002, față de 1994-1996).

(Sursa: Motivarea completului de cinci a Curții Supreme)

Vila din strada Christian Tell care în acte ar fi ajuns la Paul Opriș are 600 metri pătrați teren și o construcție formată din subsol, parter, etaj, mansardă, terasă și garaj. Despre acest imobil însă familia Năstase a negat cu vehemență că i-ar aparține.

Dosarul Zambaccian spune însă cu totul altceva. Judecătorii lasă să înțeleagă că familia Năstase era proprietara de fapt a imobilului și că acest fapt se dovește cu următoarele aspecte:

O serie de lucrări la imobil au fost realizate de compania Vertcon controlată de Irina Jianu lucrările reprezentând o parte din mita de 500.000 euro ce a ajuns la Năstase pentru ca Jianu să fie meținută la Inspectoratul de Stat în Construcții;

Materialele de contrucție și alte bunuri aduse din China și plătite de soții Năstase prin consulul Ioan Păun au ajuns în casa din Christian Tell nr. 15. „Trierea obiectelor era coordonată de inculpata Năstase, care stabilea la care dintre cele trei imobile urmau a fi duse obiectele și puse în operă; sortarea se concretiza în însemnarea cu carioca făcută pe fiecare ambalaj a simbolului corespunzător imobilului de destinație: Z (pentru (…)), CT (pentru Cristian (…)) și C (pentru Cornu).”, se arată în motivarea instanței

Adrian Năstase și Dana Năstase au supervizat personal lucrările de renovare ale vilei.

Martorii din dosar: Năstase era perceput ca beneficiar

Judecătorii au audiat câteva zeci de martori în acest dosar. O parte din ei fiind muncitorii, arhitecții, constructorii, contabilii, șoferii care au avut legătură cu vila de lux din Christian Tell. Marea majoritate au declarat că i-au văzut pe soții Năstase acolo că se ocupau personal de contrucție. Iată un singur pasaj relevant din zecile de testimoniale inventariate de judecători:

â–ºÎn fine, martorul Urducea Ion, angajat al Serviciului de Protecție și Pază, care a asigurat serviciile de transport ale familiei Năstase în perioada 1997-2005, a arătat că a transportat-o pe inculpata Năstase de 2-3 ori la depozitul Remat din Chitila, iar la solicitarea acesteia s-a deplasat cu maistrul Chirilă de 4-5 ori la același depozit, de unde a încărcat  mai multe materiale de construcții (obiecte sanitare) pe care   le-a transportat în garajul imobilului din strada (…) și saci cu piatră albă sau colorată pe care i-a transportat la imobilul familiei Năstase din localitatea Cornu.

â–ºÎn legătură cu imobilul din strada (…), martorul a arătat că a transportat-o acolo de mai multe ori pe inculpata Năstase Daniela.

â–ºinculpații Năstase Adrian și Năstase Daniela au fost văzuți de mai multe ori la imobilul din strada (…), iar prin conduita manifestată la fața locului au fost percepuți ca adevărați beneficiari ai lucrărilor efectuate.

â–ºÎn acest sens, inculpații au fost văzuți dând indicații cu privire la diferite soluții tehnice sau chiar arhitectonice care trebuiau adoptate ori cu privire la destinația unor încăperi, solicitând chiar un grafic de lucrări.

â–ºPe de altă parte, lucrările din str.C.(…) nu s-au rezumat la consolidarea sau renovarea imobilului, ci au inclus și dotarea cu elemente de mobilier.

â–ºDe asemenea, în subsolul imobilului se afla un atelier de recondiționat mobilier.

â–ºAstfel, martora Jora Magdalena, arhitect aflat în relații de prietenie cu familia Năstase, a recunoscut că a acordat consultanță pentru imobilele din str. (…) și C.(…), atât în legătură cu amenajările exterioare, cât și la cele interioare.

Sursa: Motivarea instanței în dosarul Zambaccian

In plus judecătorii au constat că, deși apărea în acte ca și proprietar, Paul Opriș nu a fost văzut niciodată în vila din Christian Tell în timp ce soții Năstase se ocupau de renovări. „Deși potrivit contractului de vânzare-cumpărare numitul Paul Opriș a devenit proprietar al acestui imobil, el nu a avut nici un contact cu societatea care a efectuat lucrările, nu a discutat cu persoana care a întocmit proiectul tehnic pentru aceste lucrări, nu a fost văzut niciodată la imobil în perioada executării acestora, nu a semnat nici un înscris în legătură cu aceste lucrări (contract, situații de lucrări), nu a făcut nicio plată în nume propriu pentru lucrările executate (cu excepția sumei de 146.337.800 ROL achitată post-factum (în anul 2005) prin transfer bancar, urmare a discuției purtate la Bacău între reprezentanții S.C.Conimpuls S.A. și martora Anastasescu)”, se mai spune în motivarea instanței

În final, instanța reține că toate elementele de mai sus și alte zeci de documnte și mărturii duc la concluzia că „beneficiarii reali ai lucrărilor ” au fost soții Năstase. Iată ce rețin judecătorii în motivarea condamnării:

„Prin urmare, implicarea inculpatei Jianu în lucrările din strada (…) (…), coroborată cu valoarea foloaselor necuvenite prestate și cu împrejurarea că nu l-a cunoscut pe Paul Opriș, demonstrează că beneficiarul real al acestor lucrări a fost inculpatul Năstase Adrian.

Concluzionând, toate cele trei aspecte analizate anterior (folosirea la lucrări a unor bunuri provenite din China și plătite de familia Năstase; implicarea inculpaților Năstase și a apropiaților acestora în desfășurarea  lucrărilor; implicarea inculpatei Jianu și suportarea de către aceasta a unei părți din cheltuieli, restul rămânând neachitate) reprezintă suficiente argumente care demonstrează că nu Paul Opriș, ciinculpații Năstase au fost beneficiarii reali ai acestor lucrări .

Simplul fapt că există un act autentic de vânzare-cumpărare, ca și împrejurarea că după moartea lui Paul Opriș imobilul a intrat în masa succesorală și a fost stăpânit de către moștenitorii acestuia, nu sunt suficiente pentru a proba adevărata stare de fapt.

În realitate, din perspectiva legii penale atât actul autentic, cât și împrejurarea (reală sau nu) a posedării imobilului de către alte persoane decât inculpații Năstase creează doar o prezumție relativă (aparență) în legătură cu beneficiarul lucrărilor de renovare.

În acest context, nu este de neglijat interesul propriu al moștenitorilor defunctului Paul Opriș de a susține că imobilul a aparținut cu adevărat acestuia, chiar dacă situația de fapt este alta, câtă vreme o asemenea conduită le-a adus un avantaj patrimonial  (întrucât, în condițiile decesului susnumitului și a declanșării cercetărilor penale în legătură cu acest imobil, de conivență sau nu cu inculpații Năstase, au înțeles să profite de situația „de jure” creată de existența actului autentic și de lipsa de interes a acestora de a o contesta, dată fiind situația în care cei din urmă se aflau).

Or, așa cum s-a arătat, probatoriul cauzei a răsturnat această prezumție, demonstrând că starea de fapt nu s-a suprapus peste starea de drept, iar beneficiarii reali ai foloaselor necuvenite au fost inculpații Năstase, iar nu Paul Opriș.

În ce privește persoana care a asigurat aceste foloase, ca și scopul pentru care ele au fost date, considerentele expuse anterior își găsesc deplină aplicabilitate și în situația imobilului din strada (…) (…), astfel încât ele nu vor fi reluate  ( a se vedea pct.II.1.1.d)”.

Năstase și practicile de tip mafiot

Curtea Supremă a publicat vineri, 4 iulie, motivarea sentinței completului de cinci judecători conduși de Ionuț Matei în dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Judecătorii au notat că Năstase a vrut să obstrucționeze aflarea adevărului și că a acționat „în cel mai pur stil mafiot”. Judecătorii mai spun și că Năstase a încercat să se victimizeze și să acrediteze ideea falsă că a fost condamnat în urma unui proces politic. De asemenea, completul Curții Supreme notează că fostul premier a fost condamnat pentru luare de mită și șantaj, dovedite dincolo de orice dubiu.

Pe 6 ianuarie Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Zambaccian. Fostul premier a fost condamnat pentru infracțiunile de șantaj și luare de mită.

Completul de judecătă a fost condus de judecătorul Ionuț Matei, vicepreședintele al Curții Supreme. Din complet au făcut parte judecătoarele: Ioana Bogdan, Angela Dragne,  Luminița Livia Zglimbea și Cristina Rotaru.

Dosarul a fost anchetat la DNA de procurorii Moraru – Iorga Mihaela și Vartic Marius Cătălin, anchetele fiind coordonate de către Mariana Aleandru iar rechizitoriul – avizat de procurorul Doru Țuluș.

Dosarul Zambaccian, pe scurt

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier – cu atribuții de coordonare a activității membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului și a altor persoane ce îndeplinesc funcții publice, cu atribuții de control în ce privește activitatea miniștrilor și atribuții de control asupra autorităților și instituțiilor publice centrale și locale prin Aparatul de lucru al primului ministru -, Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct și prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.