Judecătorii CCR Stanciu și Tănăsescu: Obligativitatea constituirii completelor specializate nu afecta ÎCCJ

„Practic, prin Legea nr.161/2003, articolul 29 alin.(l) din Legea nr.78/2000 a fost modificat, în sensul stabilirii obligativității constituirii completurilor specializate la judecătorii, tribunale și curți de apel din doi judecători. Conform expunerii de motive a legii, rațiunea unei asemenea modificări a fost, printre altele, aceea ca, măcar la cauzele având ca obiect infracțiuni de corupție, completul să fie alcătuit nu doar dintr-un singur judecător, ci din doi judecători, ca o garanție de incoruptibilitate. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea fi avută în vedere, întrucât aceasta judeca în completuri de trei judecători, prin urmare, nu exista nevoia unei garanții de incoruptibilitate. Pe de altă parte, nici Legea nr.161/2003 (s.n. la fel ca și Legea nr.92/1992) nu putea avea ca destinatar al reglementării instanța supremă, întrucât, și la acea dată, Curtea Supremă de Justiție funcționa tot în baza legii proprii de organizare și funcționare, respectiv în baza Legii nr.56/1993, lege care a fost în vigoare de la 13 iulie 1993 până la 31 decembrie 2004”, arată opinia separată a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, publicată în motivarea deciziei CCR privind conflictul dintre Parlament și Înalta Curte pe completurile specializate.

În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională, Stanciu și Tănăsescu consideră că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea sesizării, deoarece „nu sunt întrunite elementele constitutive, respectiv criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituțională, astfel cum acestea au fost stabilite în jurisprudența Curții, în cadrul fixat chiar de instanța de contencios constituțional pentru acest tip de cauze, nici chiar în interpretarea cea mai relaxată pe care jurisdicția constituțională o dă mai recent acestei noțiuni”.

De asemenea, judecătoarele transmit că nu există un conflict constituțional deoarece nu s-a putut stabili o imixtiune din partea Înaltei Curți în competențele Legii fundamentale a Parlamentului. Magistrații susțin că Parlamentul a adoptat Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, acestea nefiind corelate între ele. Astfel, judecătorii notează că ÎCCJ „nu a făcut altceva decât să le aplice în sensul producerii de efecte juridice de către ambele”.

Livia Stanciu și Simina Tănăsescu arată că textul articolului 29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, prin trimiterea realizată la Legea nr.92/1992 (mai exact la dispozițiile art.15), era aplicabil doar instanțelor inferioare Curții Supreme de Justiție de atunci.

„Și aceasta întrucât, la acea dată, mai exact la momentul intrării în vigoare a Legii nr.78/2000, Curtea Supremă de Justiție nu era organizată și nu funcționa conform prevederilor Legii nr.92/1992, ci potrivit propriei legi de organizare și funcționare, respectiv potrivit Legii nr.56/1993 (Legea Curții Supreme de Justiție), în raport de care își constituia completurile de judecată. Ulterior, a intervenit Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003. În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr.161/2003 «pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.»”, potrivit sursei citate.

Astfel, toate obligațiile impuse de Legea nr.78/2000 și de Legea nr.161/2003 vizau doar instanțele inferioare Curții Supreme de Justiție, respectiv curțile de apel, tribunalele și judecătoriile.

Pe 3 iulie, CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție, obiecție făcută de Florin Iordache. Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curții Constituționale, au spus surse oficiale, pentru MEDIAFAX.

Avocații lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.

Conflictul juridic a fost sesizat de Florin Iordache pe marginea articolului 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 care prevede că: „Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate”. Acțiunea a fost făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților, în perioada 16-24 martie, când acestuia i-au fost delegate atribuțiile de către președintele Camerei Liviu Dragnea din cauza unor probleme la spate care au necesitat internarea liderului PSD.