Judecătorii dispun redeschiderea urmăririi penale a lui Ioan Folescu, fost șef al Electrica
„Admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție. În baza art. 335 alin. 4 C. proc. pen. constată legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 3354/C/2019 din data de 14.11.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, prin care a fost infirmată ordonanța din 19.06.2018, emisă în dosarul nr. 550/P/2015. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 550/P/2015 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, conform deciziei Curții de Apel București.
Parchetul anticorupție a clasat dosarul în 2018 din lipsă de probe. Împotriva acestuia și a altor foști administratori și directori, Electrica a formulat în data de 27 noiembrie 2019 cereri de chemare în judecată pentru prejudicii aduse companiei în perioada 1 ianuarie 2013 – 30 iunie 2014. Cuantumul pretențiilor este de 235.609.455 lei, suma nefiind actualizată cu inflația.
În dosarul prin care s-a decis redeschiderea urmăririi penale, Folescu este suspectat că „în perioada 2010 – 2013, în calitate de persoană cu funcție de conducere în cadrul S.C. Electrica S.A., a pretins și primit de la o persoană un comision ce varia între 30% și 50 % (în total 6.811.328 lei) din cuantumul a cinci contracte de consultanță încheiate între S.C. Electrica S.A. și societatea acesteia din urmă. Banii respectivi au fost pretinși și primiți în legătură cu atribuirea și, ulterior, derularea, în condiții avantajoase, a contractelor respective”, conform DNA.
În prezent, Ioan Folescu este membru în directoratul ales de CS al Transelectrica.