Prima pagină » Știri » JUDEȚUL ALBA. Avion de mici dimensiuni, aterizare forțată pe un câmp / Care e starea pilotului

JUDEȚUL ALBA. Avion de mici dimensiuni, aterizare forțată pe un câmp / Care e starea pilotului

Galerie Foto 3

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, vineri după-amiază, pe un câmp din comuna Vințu de Jos, județul Alba. În aparatul de zbor se afla doar pilotul, care a suferit răni la cap și membrele superioare.

Garda de Intervenție Sebeș a intervenit imediat pentru salvarea bărbatului, care era conștient și cooperant.

Ulterior, pilotul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Alba.

Din primele informații, vântul puternic ar fi stat la baza acestui incident aviatic, dar polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cauza exactă.

Caz asemănător și în Giurgiu, anul trecut

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, pompierii au fost chemați să intervină, atunci, în apropierea autostrăzii A1 (București-Pitești), pe sensul de mers către București, la un accident în care, potrivit apelantului, a fost implicat un avion.

Echipajele care au mers la locul accidentului au constatat că era vorba despre un avion ușor, de două persoane, în care se afla doar pilotul.

Din cauza faptului că motorul avionului s-a stricat în mers, pilotul a fost nevoit să aterizeze fortat pe un teren arabil.

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în județul Mureș. Un american a fost rănit

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat, în august 2019, în localitatea Ceaușu de Câmpie, din județul Mureș. Din primele informații, un bărbat de 55 de ani, cetățean american, a fost rănit.

Potrivit ISU Mureș, avionul de mici dimensiuni a aterizat forțat în localitatea Ceaușu de Câmpie.

În urma impactului cu solul, un bărbat de 55 de ani, cetățean amerian, a fost rănit ușor.

O femeie pilot a murit în timp ce livra teste pentru depistarea COVID-19

O americancă de 40 de ani care pilota un avion pentru a livra teste pentru depistarea COVID-19 într-o zonă izolată din Indonezia a murit după ce avionul său s-a defectat și s-a prăbușit.

Joyce Lin decolase marți de pe aeroportul din Sentani, în provincia Papua, la bordul unui avion de tip Kodiak. Ea lucra pentru organizația Mission Aviation Fellowship (MAF) se afla într-o misiune de livrare a unor teste rapide pentru depistarea infecției cu coronavirus, informează CNN.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro