Județul în care toate unitățile de învățământ au conexiune la internet, dar nu și apă sau băi
Inspectorul școlar general al ISJ Buzău, Florina Stoian, a declarat, corespondentului Mediafax, că în județ sunt 37 de școli și grădinițe nu au autorizație sanitară de fucționare.
„Nu au autorizație sanitară de fucționare din mai multe motive. Sunt școli care nu au apă curentă. Nu e apă în localitate și atunci nu pot obține autorizația de la DSP. Fie sunt în reabilitare sau construcție localurile școlii. Fie nu au toaletă cu apă curentă. Sunt 15 localități în care sunt toalete în curte. Au primit bani de la Ministerul Educației în vacanța de vară și sunt în curs lucrările”, a declarat Stoian.
Potrivit acestuia, nu se pot termina toate lucrările până în 9 septembrie.
În cazul a 107 de clădiri în care funcționează școli sau grădinițe buzoiene nu a fost obținută autorizația de securitate la incendiu.
„Nu dețin această autorizație de securitate la incendiu. Acest lucru presupune și alte lucrări pe care ISU le solicită și impun cheltuieli din partea primăriilor. Acestea ori nu au bani, ori nu le onsideră de urgență. Suntem într-un proces de monitorizare care să grăbească lucrurile”, a menționat Florina Stoian.
Potrivit inspectorului școlar, toate unitățile de învățământ din Buzău au conexiune la internet.