Jumătate de milion de pelerini la moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou
Â
Peste jumătate de milion de pelerini au trecut prin fața moaștelor Cuviosului Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureștilor – începând de joi dimineața și până astăzi, a anunțat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor – depuse în Biserica Patriarhală din 1774-1775 – au fost expuse, începând de joi, pe o raclă din curtea Catedralei Patriarhale.
Peste 500.000 de credincioși ortocși s-au închinat la moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou, despre care se spune că fac minuni.
Întrebat dacă au fost oameni care să povestească despre minunile resimțite de cei care s-au închinat la sfintele moaște, părintele Stoica a spus că aceste lucruri sunt spuse la spovedanie.
Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaște se află la București, a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul "imperiului" de la Târnovo, întemeiat de români și de bulgari sub conducerea fraților Petru și Asan. El s-a născut în satul Basarabo.