Jumătate din maternitatea Spitalului Hunedoara, unde au murit 2 copii, închisă pentru dezinfecție
Consiliul de Administrație al Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, unde au murit doi bebeluși în urma infecției cu o bacterie prezentă adesea în infecții intraspitalicești, a decis, joi, închiderea, pe rând, a câte o jumătate din maternitate pentru dezinfecție.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, dr. Cecilia Birău, care a participat la ședința Consiliul de Administrație al Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, unde au murit doi bebeluși în mai puțin de 24 de ore, s-a decis închiderea a jumătate din secția maternitate pentru redezinfecție.
„În Consiliul de Administrație au fost două propuneri: închiderea seției de maternitate pentru redezinfecție sau închiderea a jumătate din secție, mutarea nou-născuților în celalaltă parte, dezinfecția primei jumătăți și apoi mutarea tuturor nou-născuților în zona curată și efectuarea dezinfecției celeilalte zone. În urma votului s-a decis pentru a doua variantă, adică închiderea a jumătate din secția Maternitate pentru redezinfecție. Măsura s-a luat pentru a liniști gravidele care urmează să nască, în acest moment nefiind alte cazuri de infecție la nou-născuți”, a declarat, joi, corespodentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, dr. Cecilia Birău.
Potrivit acesteia, rezultatele probelor prelevate, miercuri, de inspectorii sanitari din secțiile de Maternitate și Ginecologie vor fi gata în 48 de ore.
Poliția municipiului Hunedoara investighează împrejurările în care au murit, în mai puțin de 24 de ore, doi bebeluși – un băiețel de trei zile și o fetiță de șase zile – născuți și internați în Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din oraș, iar în acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare, investigațiile continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, Bogdan Nițu, afirma că în urma investigațiilor se va stabili dacă este vorba despre moarte suspectă în cele două cazuri.
Tatăl băiețelului de trei zile care a murit la Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, Alin Buruiană, susținea că micuțul a primit nota 10 sâmbătă, când s-a născut.
„Era al treilea copil al familiei, un băiețel pe care ni l-am dorit. Ceilalți copii au 13 ani – băiatul și 11 ani – fetița și abia am așteptat un bebeluș în familie. Soția mea a născut natural, sâmbătă dimineață, și copilul a primit nota 10 la naștere. Duminică, atunci când soția a mers să alăpteze băiatul, i s-a spus că e la Terapie Intensivă, însă nimeni nu i-a oferit detalii legate de motivul pentru care avea nevoie de îngrijiri speciale. Medicul care a decis transferarea la Terapie Intensivă terminase garda și a plecat acasă, așa că asistentele mi-au spus să vin luni dimineața să vorbesc cu medicul”, povestea bărbatul.
El adăuga că, luni dimineață, când a ajuns la spital, a fost anunțat că băiatul a murit.
„Nu mi s-au oferit detalii legate de complicații. Mi s-a spus că a avut tratament pentru inimă și apoi că era sub tratament pentru plămâni. Cum a ajuns de la nota 10 în situația asta nu-mi pot da seama. Am cerut autopsie, iar medicul de aici de la spital a spus că a observat nu știu ce vânătaie nu știu unde și a anunțat Poliția, pentru ca băiatul să fie autopsiat de medicii legiști de la Deva. În aceeași situație s-a aflat și familia unei fetițe de șase zile, care a decedat câteva ore mai devreme decât băiatul meu. Eu vreau răspunsuri pentru că mă tem că au greșit ei ceva, ori nu i-au aspirat bine căile respiratorii după naștere, ori l-au scăpat pe jos. Sunt atâtea variante și nimeni nu ne dă niciun răspuns”, spunea tatăl copilului.
Șeful Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, Dan Mărculescu, declara, marți, că în urma autopsiilor s-a stabilit că fetița de șase zile și băiețelul de trei zile decedați la Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara au murit din cauza unor pneumonii acute care au dus la infecții acute ale căilor respiratorii și apoi la stop cardio-respirator.
„Decesul celor doi nou-născuți a fost provocat de pneumonii acute, pneumonii care se pot produce fie în perioada intrauterină, fie au fost contractate ulterior. Pentru a clarifica acest aspect s-au recoltat probe biologice, care vor fi trimise la Institutul Medico-Legal de la Timișoara. De asemenea, am recoltat probe pentru hemocultură, exudat faringian, traheal, ca să evităm o posibilă infecție intraspitalicească”, declara medicul legist Dan Mărculescu.
Cei doi bebeluși erau infectați cu „klebsiella pneumonie”, una dintre bacteriile cel mai frecvent incriminate în infecțiile intraspitalicești, susțin medicii legiști în urma unor prime analize de laborator.
„Analizele de laborator au evidențiat un microb, klebsiella pneumonie, care, de fapt, a fost și cauza de deces a celor doi sugari. Este un virus care se întâlnește adesea în infecțiile intraspitalicești. Am comunicat la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și am trimis probele la Institutul Medico-Legal din Timișoara și asteptăm și acele rezultate”, declara, miercuri, Mărculescu.
Inspectorii sanitarii de la DSP Hunedoara au ridicat, miercuri, probe din secțiile de Neonatologie și Ginecologie ale Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
„După decesul celor doi bebeluși, s-a oprit activitatea, s-au recoltat probe de către spital și după ce s-a făcut dezinfecția s-a reluat activitatea (…) trebuie să încheiem ancheta epidemiologică și vă putem spune mai multe (…) se putea ca mamele să aibă o infecție urinară, că nu este doar infecție pulmonară, ci urinară cu klebsiella, care se putea transmite dupa naștere sau intrauterin (…). Dacă e de vină maternitatea sau personalul, o să închidem și o să punem să se renoveze, să facem dezinfecție terminală”, declara șeful Departamentului Supraveghere Sănătate Publică din cadrul DSP Hunedoara, Ștefan Repede.
Conducerea Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu” din Huendoara, care făcuse deja dezinfecția maternității, susținea că probele luate în ziua în care au murit bebelușii nu au scos încă la iveală existența bacteriei. (Nicoleta Medrea, corespondenti@mediafax.ro)