Jumătate dintre români cred că proiectele chineze în România se vor realiza doar parțial
Majoritatea românilor sunt de acord cu decizia României de a promova investiții majore finanțate de China, însă optimismul legat de materializarea proiectelor este moderat, jumătate dintre ei considerând că acestea se vor realiza doar parțial, arată un sondaj IRES.
Cercetarea realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a măsurat percepția publică privind Summit-ul China-Europa Centrală și de Est, desfășurat în această săptămână la București.
Conform sondajului, aproape trei sferturi dintre cei chestionați (73%) sunt de acord cu decizia României de a promova investiții majore finanțate de China.
Optimismul cu privire la investițiile chineze în România este, însă, unul moderat: jumătate dintre respondenți cred că aceste proiecte se vor realiza parțial, 19% sunt de părere că se vor realiza în totalitate, iar 17% cred că aceste nu se vor realiza, potrivit aceleiași cercetări.
În ceea ce privește poziția Uniunii Europene cu privire la investițiile chineze din România, părerile celor chestionați sunt împărțite: 46% dintre ei cred că UE s-ar opune acestora, iar 41% spun că acest lucru nu s-ar întâmpla.
În același context însă, 63% dintre respondenți sunt de părere că România ar trebui să continue proiectele cu finanțare din partea Chinei, în ciuda unei ipotetice opoziții a UE, arată sondajul.
Pe de altă parte, notorietatea vizitei delegației chineze în România este una foarte ridicată, 92% dintre respondenți susținând că au auzit despre acest eveniment, iar 79% s-au declarat informați cu privire la proiectele de investiții în valoare de 10 miliarde de dolari, din care 8,5 miliarde de dolari ar fi destinate României, luate în discuție pe parcursul Summit-ului China-Europa Centrală și de Est.
Cercetarea a fost realizată vineri, pe un eșantion de 1.132 persoane cu vârsta de minimum 18 ani, eroarea maximă tolerată fiind de ± 3 %.
Același sondaj a evaluat percepția publică legată de Ziua Națională a României, dar și de unirea Republicii Moldova cu România.