Doliu în lumea presei. Jurnalista Iulia Marin a fost găsită FĂRĂ VIAȚĂ în apartamentul în care locuia. Avea doar 32 de ani

Jurnalista Iulia Marin a fost găsită fără suflare în apartamentul din București în care locuia. Peste 11 zile, pe 30 aprilie, ar fi împlinit 33 de ani. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile.

Iulia Marin a lucrat, de-a lungul timpului, la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și, în ultimii 3 ani, la Libertatea.

Tânăra jurnalistă suferea de depresie și scria adesea pe pagina ei de socializare despre această boală.

„Aștept de patru ani să am din nou pasiune pentru ceva. Să nu simt greutate, orice aș face”

În cea mai recentă postare pe Facebook, Iulia scria că a ajuns să urască însuși termenul de „depresie”. „Îl reneg adesea, mă mint singură, ascult muzică, fac orice că să schimb această stare. Și ea nu se schimbă decât foarte rar”, susținea ea.

„Număr, uneori, pe degete zilele «bune». Zilele în care mă simt bine, lucrez bine, sunt bine. Pe site-urile pe care le citesc, forumuri cu privire la tot felul de pastile, oamenii scriu: «Nu renunțați, veți găsi antidepresivul potrivit».

E greu și să nu renunți. Al cincilea – sau al șaselea? – antidepresiv în mai puțin de patru ani vine la pachet cu speranțe noi și, până acum, zero efecte adverse.

Dar stau și mă întreb dacă nu cumva mă pregătesc pentru o nouă dezamăgire, vreun efect placebo, cine mai știe?

Stau și mă gândesc ce bizar e că viața mea toată depinde de câteva zeci de miligrame dintr-o substanța de care abia am auzit. Și, când zic că viața mea toată, nu e nicio exagerare.

Am ajuns în punctul în care îmi e rușine să mai vorbesc despre depresie sau să o invoc, în punctul în care nu mai înțeleg ce e în neregulă de nu mai pot funcționa. «Ca înainte», îmi șoptește creierul meu. Sau măcar că într-o zi oarecare, dintr-un trecut care se tot îndepărtează.

Am ajuns să urăsc însuși termenul de «depresie». Îl reneg adesea, mă mint singură, ascult muzică, fac orice că să schimb această stare. Și ea nu se schimbă decât foarte rar.

«Nu renunțați, antidepresivul ăsta mi-a schimbat viața», a scris cineva despre substanța pe care o iau acum, de câteva zile.

Aștept, aștept de patru ani să am din nou pasiune pentru ceva. Să nu simt greutate, orice aș face. O greutate atât de dificil de descris în cuvinte.

«Îți va plăcea pastila asta, ajută și la concentrare, e și pe anxietate», mi-a spus medicul meu.

Îmi doresc să îmi placă. Să mă ”ajute”. Să mă trezesc zâmbind, ca «înainte». Să pun puțină pasiune în ce fac, măcar puțină. Măcar din când în când, să nu mă mai ascund în spatele unei stări care nu vrea să plece.

Nu vrea, și pace.

«Nu renunțați, pastila asta mi-a redat plăcerea de a trăi».

Citesc toate forumurile, în timpul meu liber, și vreau să le cred. Să cred că există din nou plăcere, fie și dintr-o pastilă.

Dar, la naiba cu toate astea, azi a fost o zi bună, placebo sau nu”, a scris Iulia în ultima ei postare pe Facebook, pe data de 10 aprilie.

„Vorbea deschis despre lupta cu depresia, pe care a înfruntat-o ani de-a rândul”

Jurnalistă de politică și investigație cu o experiență de 11 ani, Iulia Marin a lucrat, de-a lungul timpului, la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și, în ultimii 3 ani, la Libertatea.

Marți, 18 aprilie, polițiștii Secției 21 din Capitală și proprietara apartamentului în care locuia au găsit-o fără suflare pe jurnalistă. Ea locuia singură în zona Uverturii din cartierul Militari. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile.

„Născută pe 30 aprilie 1990 la Pitești, Iulia Marin s-a remarcat, încă din primii ani de presă, prin duetul care desăvârșește un jurnalist. Scria simplu și frumos. În 11 ani de meserie, ea a trecut pe la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și Libertatea.

A început cu texte din sfera politică la Adevărul. Primul, pe 19 septembrie 2012, din politica externă. Legat de actele de tortură din închisoarea gruzină Gldani, care au declanșat proteste serioase în Georgia.

A trecut apoi la PressOne, unde, în 2015, a descoperit cine a fost femeia în rochie albastră. Izabela Odor, cercetătoarea luată pe sus de mineri pe 14 martie 1990. Imediat după ce-a împlinit 28 de ani, Iulia a ajuns la Recorder. Aici, n-a iertat pe nimeni la mitingurile electorale. Nici paradisul roșu de la Căcâna, nici nimicul în variantă galbenă, nici „mama voastră de visători” USR-PLUS.

La Libertatea s-a mutat în prima săptămână a stării de urgență COVID-19, în martie 2020. Și a trecut de la investigat achizițiile din pandemie la vaccinările peste rând și tema războiului din Ucraina. Așa a văzut măreția munților Tatra, pe care i-a pozat prin geamul murdărit de un drum București – Presov. Apoi a postat imaginea pe rețelele de socializare. Aici, Iulia avea un alt dialog cu publicul ei, în afara celui de ziar, informativ.

Vorbea deschis despre lupta cu depresia, pe care a înfruntat-o ani de-a rândul. Într-un titlu de interviu de la sfârșitul anului trecut, Iulia spunea, pentru IQAds, că are îndoieli de când se știe, „la fel și sindromul impostorului”. Tot ea înțelegea, în același titlu, că îndoielile sunt în fișa postului meseriei de ziarist. Pentru că Iulia înțelegea, înainte de toate, subiectul.

Iulia Marin a fost o ziaristă extraordinară, o colegă discretă și un mic geniu tehnic, al unei prese care testează, în 2023, texte scrise cu inteligență artificială. Doar că AI-ul nu va putea, vreodată, să scrie cum o făcea Iulia. Sigur, roboții ar putea spune că au un avantaj. Ei nu mor. Îi asigurăm că nici textele ei nu se vor stinge și că atât ele, cât și memoria Iuliei, vor continua să existe atâta vreme cât va exista presa”, notează Libertatea.

Redacția GÂNDUL transmite sincere condoleanțe familiei.