Prima pagină » Știri » Jurnalistul Horia Tabacu va fi înmormântat, marți, la un cimitir din afara Bucureștiului

Jurnalistul Horia Tabacu va fi înmormântat, marți, la un cimitir din afara Bucureștiului

Jurnalistul Horia Tabacu va fi înmormântat, marți, la un cimitir din afara Bucureștiului
Jurnalistul Horia Tabacu va fi înmormântat, marți, la un cimitir din afara Bucureștiului

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Horia Tabacu va fi depus, luni, la capela cimitirului Bellu din București. În același loc, luni, de la ora 16.00, va fi organizată o slujbă în memoria lui Horia Tabacu, potrivit unui anunț făcut de jurnalistul Adrian Pătrușcă, senior editor la cotidianul Evenimentul zilei, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook.

Jurnalistul Horia Tabacu, consultant editorial al cotidianului Evenimentul zilei, a murit, sâmbătă, la vârsta de 60 de ani, din cauza unor probleme cardiace, potrivit unui anunț postat pe site-ul publicației la care acesta a lucrat în ultimii ani.

„Avea 60 de ani, dar arăta ca un flăcău. Doar părul i se albise față de ziua din urmă cu câteva decenii când s-a angajat la Informația Bucureștiului. A fost un ziarist pur sânge, un ziarist de «modă veche», cu tot ce are mai bun această expresie. Sâmbătă, inima lui mare a cedat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, se spunea în anunțul postat pe site-ul ziarului Evenimentul zilei.

Născut în 25 octombrie 1954, Horia Tabacu a urmat cursurile Universității București, Facultatea de Limba și Literatura română.

Din iulie 2011 și până în prezent, Horia Tabacu a fost consultant editorial al cotidianului Evenimentul zilei.

De-a lungul carierei sale, Horia Tabacu a lucrat la publicațiile Informația Bucureștiului, Libertatea, Evenimentul zilei, Ultimul cuvânt și Ziua. El a fost și director al revistei Hustler și a contribuit la lansarea ziarelor Averea și Cancan.

Citește și