Justiție ca la Ploiești: COPY/PASTE dintr-un alt dosar. Judecătorului nu i-a păsat că sentința copiată era despre un accident rutier

Publicat: 01 11. 2018, 14:47

„Desființează în totalitate sentința apelată și trimite cauza primei instanțe pentru rejudecare”, au decis magistrații Curții de Apel Ploiești în dosarul lui Marian Furcelea, un băiat de 9 ani, din Ariceștii Rahtivani, găsit mort lângă o sondă.

Motivul pentru care dosarul va fi rejudecat este incredibil: judecătorul de la Judecătoria Ploiești a copiat cuvânt cu cuvânt sentința dintr-un alt dosar, în care era vorba despre un accident rutier.

„La examenul efectiv declanșat de Curte din oficiu și punctual al fiecărei fraze ce compun partea expozitivă se constată că aceasta a fost copiată integral, rând cu rând (…) rezultă deci fără putință de tăgadă că, pe de o parte, nu există o analiză proprie și motivare a judecătorului fondului care să justifice soluția adoptată cu privire la latura penală, iar pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei și corespondentul ei în elementele circumstanțelor de fapt privesc alt inculpat, altă victimă, decedată într-un accident rutier produs prin coliziunea a două autovehicule la o altă dată și într-un alt loc decât cel care face obiectul cauzei”, se arată în motivarea Curții de Apel Ploiești.

„Copierea integrală adică cuvânt cu cuvânt a părții expozitive a rechizitoriului semnifică însușirea nepermisă și subiectivă a punctului de vedere al acuzării, lipsa analizei și a raționamentului logico-juridic propriu precum și parțialitatea judecătorului care a refuzat efectiv examinarea cauzei prin prisma probelor și apărărilor formulate în fața sa. În egală măsură, singura frază care nu a fost copiată din rechizitoriu este cea care privește încadrarea în drept a faptei inculpatei, însă aceasta privește alte părți din altă cauză penală”, potrivit sursei citate.

Cauză penală din care copiase judecătorul este un accident rutier.

„În drept, fapta inculpatei care, în noaptea de 25/26.09.2014, nu a respectat dispozițiile legale și măsurile de prevedere privitoare la regimul circulației rutiere, în sensul că a staționat involuntar ansamblul auto format din cap tractor cu numărul de înmatriculare (…) și semirecomarca B (…) pe DN 1, în afara localității (…), pe partea carosabilă, fără a lua măsuri pentru remedierea defecțiunilor acestuia și fără a pune în funcțiune luminile de avarie fapt ce a condus la crearea unei stări de pericol iminent pentru conducătorul auto (…) care se deplasa cu autoturismul (…) pe același sens de mers și a intrat în coliziune cu ansamblul auto, în urma accidentului rezultând decesul minorului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă”.

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Ploiești, Alin Ene, a refuzat să exprime o poziție despre modul în care a fost motivată o hotărâre judecătorească.

„Conducerea instanței (Judecătoriei Ploiești n.r.) nu are atribuții în vederea cenzurării soluțiilor sau motivărilor pronunțate de judecători. Nu putem exprima o poziție cu privire la modul în care a fost motivată o hotărâre, neavând atribuții în acest sens”, a declarat Ene.

Mama copilului mort dorește să i se facă dreptate, iar cel vinovat să plătească.

„Nu merge cum trebuie procesul. Noi avem bază în Dumnezeu. Dumnezeu ne va ajuta, nu-i va lăsa pe cei vinovați. Nu banii mă interesează. Mă interesează să fie pedepsită persoana care este vinovată. Dacă era un gard acolo, cum e acum de nicio pisică nu intră, dacă era totul asigurat nu se întâmpla nenorocirea. Și acum aștept ca al meu copil să vină casă. E copilul meu”, a spus Elena Furcelea, mama copilului.

Femeia nu știe cum de s-a ajuns ca judecătorul să facă confuzia cu accidentul rutier. Bănuiește că totul a pornit de la un exemplu dat în timpul procesului.

„S-a întâmplat acest incident. Nu-mi dau seama. Ne-a venit acasă, de la Parchet, că luăm totul de la zero, că s-au amestecat una cu alta. Din câte îmi aduc eu aminte, avocata celeilalte părți a deschis subiectul să dea un exemplu cu un accident rutier și le-a amestecat una cu alta. Nu știu”, a mai spus femeia.

Judecătorul care a dat sentința în acest caz folosind datele dintr-o altă cauză a fost seful Secției Penale din cadrul Judecătoriei Ploiești și a deținut și funcția de vicepreședinte în cadrul aceleiași instanțe. În prezent, este magistrat la Tribunalul Prahova, dar la secția Contencios administrativ.

Cum a început totul

În februarie 2014, Marian Furcelea, care împlinise nouă ani, a fost găsit mort, lângă o sondă aparținând companiei petroliere OMV. Potrivit raportului medico-legal, „moartea minorului a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicații acute, accidentale, cu gaze de sondă”.

Magistrații Judecătoriei Ploiești au decis, în luna martie, ca SC OMV Petrom SA, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un copil a murit în urma inhalării unor gaze de la sondă din Ariceștii Rahtivani, să plătească daune morale în valoare de 135.000 de euro și o amendă penală de 380.000 lei.

La începutul lunii octombrie, sentința a fost desființată, iar cauza va fi rejudecată.

Foto: Hepta