KazMunaiGaz vrea să preia integral grupul Rompetrol
Compania petrolieră de stat KazMunaiGaz, din Kazahstan, care a preluat 75% din acțiunile grupului Rompetrol, într-o tranzacție estimată la 2,7 miliarde de dolari, analizează posibilitatea de a achiziționa și diferența de 25% din acțiuni, a declarat o sursă din firma kazahă, citată de Reuters.
"KazMunaiGaz are în vedere posibilitatea de a cumpăra în viitor diferența de acțiuni Rompetrol", a spus sursa.
KazMunaiGaz a semnat un acord privind preluarea a 75% din grupul Rompetrol, de la o firmă elvețiană controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu, președinte și director general al grupului.
Grupul Rompetrol a fost evaluat la 3,6 miliarde de dolari, astfel că valoarea participației preluate de KazMunaiGaz, care urmează să fie ajustată în funcție de valoarea datoriilor, se ridică la 2,7 miliarde de dolari.
Tranzacția este condiționată de primirea aprobării Comisiei Europene.
În urma vânzării participației majoritare la Rompetrol către firma kazahă, firma elvețiană Rompetrol Holding va păstra 25% din acțiunile grupului, iar Patriciu va rămâne în continuare președinte și director general.