Kelemen Hunor: Nu poate statul să administreze, să înființeze APROZARE în toată țara/ Președintele UDMR, despre repatrierea AURULUI: Politic și tehnic, BNR știe ce are de făcut
„Economia de piață nu funcționează cu firme de stat, nici măcar la acest nivel. Nu, deci nu poate statul să administreze, să înființeze aprozare sau, mă rog, magazine în toată țara. Nu se poate. E treaba privaților”, a declarat la Digi 24 președintele UDMR, Kelemen Hunor.
El a mai spus că se pot da subvenții pentru cei care investesc în agricultură, în piața de desfacere sau în piața de prelucrare a produselor agricole, pe model polonez.
Reacția liderului UDMR vine după ce Liviu Dragnea a declarat duminică la Călărași că ar trebui refăcută rețeaua de aprozare, astfel încât românii nu să nu mai fie obligați să mănănce „toate E-urile”. Totodată, el a pledat pentru ca România să nu mai exporte materie primă, cum ar fi grâul, ca să importe napolitane.
„Ni s-a spus mereu că nu avem ce să facem. Păi de ce, că până la a pune mâinile pe piept chiar avem ce să facem, adică să folosim acest pământ pe care îl are România, inteligent și cu patriotism. Adică de ce nu putem să refacem rețeaua de aprozare în România? Nu e păcat ca producătorii români să nu poată să vândă marfa lor în magazinele care funcționează în România? Nu e o rușine națională asta. Să îi văd că țipă și pentru asta”, a explicat Dragnea.
Kelemen, despre repatrierea aurului: E treaba BNR. Politic și tehnic, BNR știe ce are de făcut
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seara că „este treaba BNR” să decidă dacă repatriază rezerva de aur și că independența Băncii Naționale trebuie păstrată. „Politic și tehnic, BNR știe ce are de făcut”, a completat el.
„E treaba BNR-ului, nu a Parlamentului. Nu prin lege… Eu am înțeles că 40 de tone de aur sunt acasă. Dacă există condiții, dacă BNR crede că e bine să facă această mișcare, poate să o facă, dar nu trebuie să dai o lege în Parlament, din punctul meu de vedere, ci trebuie să lași BNR să decidă cum e mai bine. Până la urmă ei folosesc acest instrument în perioade mai grele sau este și din punct de vedere al secuității investițiilor o garanție, o predictibilitate – când trebuie să plătești datoria externă și e musai să umbli acolo, fie că e vorba de aur sau valută”, a declarat la Digi 24 președintele UDMR, Kelemen Hunor.
El a mai spus că din totalul rezervei de stat, doar o mică parte o reprezintă aurul.
„Eu cred că independența, autonomia Băncii Naționale trebuie păstrată. În acești 20, 30 de ani a funcționat bine. Eu nu pot să spun că Banca Națională nu a funcționat bine, pentru că acolo permanent au fost profesioniști în Consiliul de Administrație, în conducerea băncii, au menținut un echilibru, au făcut un
Reacția liderului UDMR vine ca reacție a faptului că președintele PSD, Liviu Dragnea, și senatorul PSD Șerban Nicolae au depus, miercuri, 27 februarie, un proiect prin care Banca Națională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv peste 56 de tone de aur, reiese din datele actuale. Mai exact, proiectul de lege depus miercuri vizează modificarea și completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaționale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme și 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaționale ale țării. Cantitatea de aur din rezervă nu s-a schimbat decât marginal din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este la Banca Angliei, în custodia BNR.
Față de aceste niveluri, reiese că proiectul de act normativ propune ca România să mai păstreze rezerve de aur în străinătate de 5,185 tone, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală aflată în străinătate.
Președintele UDMR: Dacă vor pleca administratorii pensiilor private, va exista o criză
Kelemen Hunor a avertizat marți seara că dacă vor pleca administratorii fondurilor de pensii private, după intrarea în vigoare a OUG 114/2018, nu vor exista încasări la buget, ci va exista o criză.
„Degeaba dai tu voie primarului să crească cu 41% bugetul dacă nu dai și banii, de unde să ia banii? Fără bani degeaba crește din pix. Dacă pleacă administratorii pensiilor private eu nu cred că bugetul va avea de încasat ceva, ci va avea de rezulvat o problemă mult mai mare, o criză în zona respectivă. Dacă băncile nu reușesc să facă față la aceste provocări uriașe care va fi încasarea? În continuare dacă lipsesc investițiile ce vor simți și ce vor înțelege oamenii? Problemele bugetului nu vor fi rezol vate cu aceste sume”, a declarat Kelemen Hunor, la Digi 24.
Președintele UDMR susține că pensiile private nu ar trebui desființate, dar și că o capitalizare ar fi binevenită.
„Și la pensiile private trebuie să existe o schimbare, fiindcă cei care administrează aceste pensii private nu au cum să vină cu 800 milioane euro pentru capitalizare în condițiile în care randamentul este de 2 % și tu vei primi banii, pentru că nu ai cum să primești sub 4% și nici nu este foarte clară ordonanță. Nu spune că vei face o dată această capitalizare și ce vei face în 2020. Dacă citesc ordonanța foarte ușor pot să înțeleg că pot să fac și anul viitor Nu se poate. Dacă vrei să omori Pilonul II trebuie să spui direct. Eu cred că pensiile private trebuie să rămână și dacă se poate ajunge la o soluție, o capitalizare este binevenită, pentru că ei sunt jucători importanți pe bursă, dar nu poți să lovești brusc această zonă. Economia simte ceea ce s-a întâmplat cu OUG 114″, a adăugat Hunor.
El a afirmat că OUG 114/2018 ar trebui modificată, în special prevederile privind „taxa lăcomiei” pentru bănci.
„În decembrie am spus un lucru și în continuare cred că am, avut dreptate. Eu am spus că nu e bine să dea Guvernul această OUG. Nu e bine să dai cu câteva zile înaintea anului calendaristic și fiscal să schimbi regulile jocului pentru că oricum ar trebui să lași șase luni la dispoziția instituțiilor ca toată lumea să se pregătească de aceste schimbări. Suntem pe 12-13 martie, mâine, poimâine ar trebui să fie operațională OUG și încă se discută dacă trebuie modificată. Eu nu zic că nu sunt chestiuni utile în această oug, dar nu au existat consultări cu cei care sunt loviți și trebuie să plătească aceste taxe. Cred că cel puțin în 3-4 zone trebuie amendată această oug. Trebuie făcută această mișcare repede lza zona de bănci, taxa lăcomiei trebuie redusă”, a continuat Kelemen Hunor.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, la Parlament, că dacă discuțiile în privința OUG 114 din domeniul fiscal nu se încheie până pe 31 martie, când actul normativ ar începe să-și producă efectele, soluția de rezervă este prorogarea termenului de aplicare.
Și președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că în a doua parte a lunii Guvernul ar putea adopta o Ordonanță de Urgență care să completeze OUG 114/2018, după ce vor fi găsite soluții acceptate de toate părțile din domeniile bancar, energie și opratorii de telefonie mobilă.
Guvernul a adoptat, pe 21 decembrie, OUG privind măsurile fiscale, numită și OUG privind „taxa pe lăcomie”.
Principalele prevederi: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mișcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.
Foto: Hepta